Anarhia – Nici o vină (1998)
Istoria albumului Nici o vină al formației Anarhia (1998): 11 capitole și 61 de note de sursă complete.

Date despre album și participanți
Lista pieselor (1998)
- Nu vreau
- O știi
- Săracă inima mea
- Ploi și noroi
- Tot ce-mi spui
- Progres
- Instrumentală
- Nici o vină
- Somn ușor
- Doar eu am mai rămas
- Anarhie (live Muscel ’97)
Componența originală a înregistrării
- Mihai Moroz (Moritz) – vocals
- Adrian Blaj – guitar
- Otty Babics – guitar
- Adrian Neagoe (OQ) – keyboards
- Fane Livadariu – bass
- Marius Bosneac – drums
Glas Transilvan (Cluj) · Pro Music Production · Nelu Brândușan
Format original: casetă (1998, Pro Music Production). Disponibilitatea actuală pentru comandă nu este confirmată.
Arhive ale formației și ale lansării
Acestea sunt înregistrări istorice de arhivă, nu profiluri oficiale de socializare verificate ale formației.
Nu a fost confirmată o pagină directă a albumului pe cele șapte platforme de streaming verificate; nu afișăm butoane de ascultare sau cumpărare neverificate.
NOTĂ EDITORIALĂ · SURSE DIRECTE
Din culisele poveștii – surse directe
Fane Livadariu · Anarhia
Fane Livadariu, basistul formației Anarhia, a împărtășit Open Metal Album Library amintiri detaliate despre grupul Alisa, demo-urile Satania, schimbările de componență, Posada Rock, colaborarea cu Pro Music Production, studioul Glas Transilvan și revenirile trupei. Aceasta este o mărturie istorică directă; capitolele relevante și notele originale de sursă din articol sunt păstrate integral.
Arhiva fotografică a lui Fane Livadariu
Fane Livadariu a pus la dispoziția Open Metal Album Library 27 de imagini de arhivă pentru istoria formației Anarhia: fotografii de trupă și de concert, imagini cu casete și documente, precum și afișe de eveniment. Îi mulțumim pentru contribuția la păstrarea istoriei vizuale a formației.
Arhivă de imagini și copyright: © Fane Livadariu. Marcajele originale și creditele fotografilor vizibile în imagini au fost păstrate.
Apăsați pe o imagine mică pentru a o deschide la dimensiune mai mare.
Numele de pe diplomă
Pe diploma eliberată la Câmpulung Muscel, numele, orașul și locul întâi aveau fiecare câte un rând. Organizatorii au premiat formația Anarhia din Lugoj la categoria power/hardcore. Diploma cuprinde trei zile din septembrie 1997. Pe caseta apărută în anul următor, lângă înregistrare apare deja numele Clujului, iar la ultima piesă revine Muscelul. După piesele de studio, trupa urcă încă o dată pe scenă. Între timp, numele orașului Lugoj de pe diplomă aparținea unei istorii mult mai vechi.3

Lugojul și valea Timișului
Drumurile porneau de pe ambele maluri ale Timișului. Câmpia întinsă a Banatului se deschide aici spre dealuri și trecători montane. Se putea merge mai departe spre Caransebeș, Valea Cernei ori Transilvania, dar locul de trecere avea deja importanța lui. Atrăgea târguri și meșteșuguri. În apropiere s-au descoperit urme neolitice și din epoca bronzului, însă povestea numelor consemnate în scris începe cu multe secole mai târziu. Registrul dijmelor din 1334 îl pomenește pe Blasius, preotul din Lugoj; în 1369 domeniul apare cu numele Lugas, iar în 1439 un document vorbește deja despre un târg fortificat. O sursă de istorie locală situează prima mențiune a cetății în 1376, alta în 1386. Divergența rămâne și astăzi la începutul istoriei cetății, între aceste două relatări.4
După Mohács, rolul defensiv al Banatului de Lugoj–Caransebeș a crescut. Regina Isabella i-a acordat Lugojului o stemă în 1551. În descrierile lui Gromo și Evliya Çelebi, fortificațiile încă defineau importanța locului. După schimbarea puterii din 1658, bătălia de la Lugoj din 1695 și demolarea cetății în jurul anului 1700, lumea organizată în jurul fortăreței a dispărut treptat. Sub administrația instaurată după înaintarea habsburgică din 1716 și reglementările din 1718, morile, târgurile și atelierele au început să apropie locuitorii celor două maluri. Strugurii, animalele și produsele prelucrate plecau spre satele din jur, de unde veneau la rândul lor mărfuri pentru târgul săptămânal autorizat în 1752 și, mai târziu, pentru marile târguri ținute din 1796.5
Coloniștii vorbitori de germană și-au întemeiat în secolul al XVIII-lea propriul cartier. Trăiau alături de partea românească a orașului, cu administrație și instituții bisericești separate. Datele din 1786 indică 5.130 de locuitori într-o parte și 1.446 în cealaltă. În evidența meșteșugarilor din 1782 s-au păstrat pentru partea românească atât cifra 101, cât și 110; niciuna nu a eliminat definitiv cealaltă variantă. Administrațiile s-au unit în 1795, dar limbile și instituțiile confesionale au continuat să orienteze viața urbană în direcții diferite. Sinagoga a fost construită în 1842. Centrul episcopal greco-catolic funcționa din 1850, în timp ce construirea catedralei a durat din 1843 până în 1868. Între timp, Eftimie Murgu a organizat o mare adunare în iunie 1848. Participanții au cerut recunoașterea oficială a limbii române, autonomie bisericească și o forță armată organizată de comunitate. Sursele păstrate datează adunarea fie 15/27 iunie, fie 27 iunie.5
Viața muzicală și culturală a orașului
Ziarul, asociația și corul au creat fiecare un loc pentru limbă. Numerele ziarului lugojean Drapelul din 1898 până în 1912 au păstrat una dintre seriile vieții publice locale. Într-o istorie instituțională, tradiția corală românească ajunge până în 1810: se consemnează o apariție publică în 1841 și recunoașterea organizatorică în 1869, deși un alt text instituțional numește 1910 drept an de înființare. Între aceste date divergente se întinde cântecul unor întregi generații ale orașului. Din 1898, Ion Vidu a devenit un dirijor definitoriu al corului, care i-a preluat numele în 1931. Printre comunitățile muzicale cu alte limbi și tradiții, asociația germană de cânt și muzică și corul maghiar au început în 1851, societatea de muzică de cameră în 1869 și corul meșteșugarilor germani în 1871. Lira a activat din 1878, iar corul bărbătesc Progresul din 1920; pentru amândouă, 1948 a trasat o limită. Între timp, în 1926 a luat ființă și orchestra filarmonică municipală. Numele lui Tiberiu Brediceanu și Filaret Barbu au rămas în memoria muzicală a Lugojului. Repetițiile erau susținute când de o confesiune, când de o asociație, când de o școală.6
Calea ferată a legat Lugojul de Caransebeș în 1876. Centrala electrică înființată în 1899 și podul de fier din 1901 aparțineau deja unui oraș cu tot mai multe întreprinderi. Din 1864 funcționau o distilerie și o moară; întreprinderea lui J. Muschong producea cărămizi din 1888, iar mai târziu au apărut unități proprii pentru mătase, calapoade de încălțăminte, prelucrarea cărnii și a laptelui. În memoria locală, marea fabrică textilă începe în două zile diferite. Statutul o leagă de întreprinderea lui Wilhelm Auspitz și de 21 martie 1907, iar relatarea lui Cristian Ghinea, care citează o monografie a firmei, de 3 ianuarie din același an. În jurul lui 1908, lângă ateliere s-au construit un turn de apă, spații de cazare, locuințe și o cantină. În anii 1920 au urmat băi și noi locuințe. Lugojul a devenit, între timp, reședința județului Severin în 1926 și a primit un birou vamal în 1929.7
Naționalizarea și industrializarea
La 11 iunie 1948, statul a preluat fabricile și băncile. Statutul municipal menționează zece întreprinderi textile alături de unitățile afectate din industria materialelor de construcții, metalurgică, a lemnului, alimentară și a pielăriei. La 1 decembrie, desființarea Bisericii Greco-Catolice a atins și episcopia Lugojului și dreptul de folosire a bisericilor sale. În zona de frontieră, după ruptura dintre Tito și Stalin, chiar domiciliul a devenit o chestiune politică. În noaptea de 17 spre 18 iunie 1951, oameni din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți au fost deportați în Bărăgan. Muzeul Sighet leagă de întreaga operațiune aproximativ 44.000 de deportați, optsprezece așezări noi și circa 1.700 de decese. Drumul în vagoane de marfă putea dura până la două săptămâni. În câmpia pustie, oamenii au trebuit să-și ridice locuințe din lut, stuf și paie. Câțiva ani mai târziu, cronologia bănățeană consemnează protestele studențești din octombrie 1956 de la Timișoara, iar în 1968 noua organizare județeană.8
Deceniile socialiste au extins spațiul industrial al Lugojului. Alături de fabrica de ceramică Mondial, între 1976 și 1980 s-a dezvoltat industria constructoare de mașini, iar în anii 1980 au fost ridicate turnătorii și noi unități de utilaje. Industria textilă s-a extins prin războaie de țesut noi și exporturi. Școala profesională textilă înființată în 1974 putea trimite muncitori spre fabrică, unde căminul muncitoresc, clubul, cinematograful, grădinița și creșa cuprindeau și timpul din afara turei. Ghinea vorbește despre aproximativ cinci mii de angajați ai fabricii textile la mijlocul anilor 1980, între care numeroase femei. Datele statutului pentru 1989 menționează circa 4.400 de angajați la predecesoarea Textila și 2.600 la Lugomet. În afara ritmului schimburilor din fabrici, comunitățile muzicale își urmau propriul ritm. În ansamblul folcloric Lugojana cântau din 1963 și elevi, amatori și muncitori din fabrici. Instrumentiștii veneau și din zona Măguri. De istoria formației sunt legate activitățile lui Ion Cojocaru, Miroslav Tatarici, Socol Ianculovici și Achim Penda.9
Predecesoarea Școlii Filaret Barbu a funcționat ca școală de arte independentă între 1968 și 1979, apoi ca secție, iar din 1990 din nou ca instituție de sine stătătoare. Pe lângă vioară, pian și instrumentele de suflat, chitara și tobele își aveau și ele locul în educația muzicală. Legenda unei fotografii din 1987 surprinde corul Ion Vidu la Ateneul din București, alături de Filarmonica George Enescu. Un an mai târziu, un alt grup de tineri din Lugoj repeta deja propriile compoziții. S-au adunat cu două chitare, bas, tobe, clape și un solist separat. Și-au spus Alisa.10
Ușa sălii de repetiții
Fane Livadariu începe istoria Anarhia cu formația Alisa. În 1988 erau liceeni. Attila Babics și Ovidiu Takacs cântau la chitară, Robert Vizi la tobe, Nelu Todor la clape, Dani Pitica era solistul, iar Fane cânta la bas. Compuneau propriile piese. În amintirea lui Fane, festivalurile studențești de la Costinești țin deja de acei ani timpurii de hard rock. Clapele aveau un muzician dedicat și în Alisa. Au revenit în componența albumului din 1998, deși între timp chitarele luaseră o direcție cu totul diferită.11

Scena muzicală din Timișoara
La Timișoara, o întreagă generație putuse auzi deja de Phoenix, de muzica trupelor Pro Musica, Progresiv TM, Celelalte Cuvinte și Cargo ori de Bega Blues Band. Trupa Pro Musica a lui Ilie Stepan a susținut primul concert la Liceul Pedagogic din Timișoara, la 15 ianuarie 1973. După perioada concursurilor Club A din București, care au continuat până în 1981, TimRock a oferit rockului o scenă recurentă la Timișoara între 1982 și 1990. Dincolo de evenimentele studențești ale statului, Cenaclul Flacăra și Cântarea României, exista o viață muzicală la care accesul era mult mai greu. Înregistrările occidentale obținute erau copiate, iar amplificatoarele ori sintetizatoarele care lipseau trebuiau uneori construite cu propriile mâini. Doru Ionescu le-a atribuit mai târziu și angajaților televiziunii un rol în supraviețuirea unor înregistrări rock în ciuda lipsei de interes oficial.12
Revoluția și urmările ei
În istoria Pro Musica, piesa „Timișoara” se leagă de decembrie 1989. Evenimentele Revoluției au început la Timișoara în 16 decembrie. Până în 20 decembrie se formase Frontul Democratic Român, iar în acea seară, potrivit unei retrospective instituționale din Lugoj, ardeau deja clădirea primăriei și cea a comitetului local de partid. Pentru ziua următoare, relatarea locală pomenește peste zece mii de protestatari. Arhiva a păstrat imagini din 21 decembrie de la primărie și ale unei demonstrații din 22. La 25 decembrie, pe frontispiciul unei ediții speciale a ziarului Drapelul apărea deja comitetul local al Frontului Salvării Naționale.13

În ianuarie, un alt fel de mulțime a străbătut orașul. Catedrala greco-catolică a fost restituită oficial la 20 ianuarie 1990. Mitropolitul Nicolae Corneanu a sprijinit restituirea, iar preotul ortodox Damșa i-a comunicat vicarului Dumitru Sălăgean pregătirile. Numărul opt din Drapelul anunța deja liturghia de a doua zi. Potrivit relatării, peste două mii de oameni s-au alăturat procesiunii pornite de la biserica romano-catolică. Circulația s-a oprit în timpul slujbei oficiate de episcopul Ioan Ploscaru. Au venit și reprezentanți ai altor confesiuni. Televiziunea era prezentă, iar oamenii cântau pe stradă. După patru decenii, una dintre vechile clădiri ale orașului redevenea loc public pentru comunitatea căreia îi fusese luată folosința.14
De la Alisa la Anarhia
Între timp, numele Alisa a dispărut din istoria formației. Livadariu și Babics voiau să cânte o muzică mai grea. Todor, Takacs și Pitica au plecat, iar Adrian Blaj, în vârstă de paisprezece ani, s-a alăturat ca chitarist. Fane își amintea că ceilalți aveau grijă de cel mai tânăr membru și în afara repetițiilor. El plasează orientarea spre thrash și adoptarea numelui Anarhia în jurul anului 1990. Ghinea îi numește Anarhia pe cei patru membri încă din 1989. În relatarea sa, Babics cânta atât la chitară, cât și vocal, alături de Vizi, Blaj și Livadariu. Ghinea pune accent pe viteza riffurilor timpurii și caracterul direct al versurilor în limba română. Anul de început 1989 apare și în fișa Metal Archives și în materialul ulterior ProTV. În amintirea lui Fane, prima trupă școlară de hard rock, schimbarea numelui și trecerea spre o sonoritate mai agresivă sunt etape distincte.15
Scena din Casa de Cultură
Potrivit unei cercetări ulterioare de istorie urbană, în Lugoj au fost numărați 51.827 de locuitori în 1992. Economia orașului se sprijinea încă pe fabrici. Studiul menționează 20.659 de persoane ocupate și 11.407 muncitori industriali, indicând pentru aceștia din urmă un procent de 55,46%. Calculul direct din cele două efective dă 55,22%. Ambele cifre descriu un oraș în care peste jumătate dintre salariați lucrau în industrie. După cele patru concedieri din 1991 la întreprinderea textilă, au fost înregistrate 392 în anul următor și 908 în 1993. Odată cu locurile de muncă se schimba și viața organizată în jurul creșei, cantinei și căminului muncitoresc.16

Registrele electorale și comisiile primeau în aceeași perioadă sarcini noi. După Constituția din 1991, în februarie 1992 s-au organizat alegeri locale, iar la 27 septembrie alegeri naționale. IFES a consemnat și probleme practice privind informarea alegătorilor, cărțile de alegător și pregătirea observatorilor, raportând violențe și intimidări în jurul alegerilor din 1990. În sud-vest, războiul transforma teritoriile de dincolo de granița bănățeană. Din iunie 1992, România a restricționat comerțul cu statul iugoslav format din Serbia și Muntenegru. Transporturile medicale, hidrocentralele de la Porțile de Fier și relația industrială Pančevo–Timișoara beneficiau de excepții distincte.17
Demo-ul Satania și primul videoclip
Primul demo al formației Anarhia a fost realizat în acel an cu ajutorul unor cunoscuți care făceau și ei parte din viața muzicală a Lugojului. Fane își amintește Satania ca pe o inițiativă proprie. Ghinea leagă concertele dinaintea demo-ului de Lugoj, Timișoara, Costinești și Constanța. Pe inscripțiile casetei apar una lângă alta „E timpul să mori”, „Satania”, „Foamea de cadavre” și „Anarhie”. Ultimul titlu avea să reapară pe spatele casetei Nici o vină, de data aceasta lângă o altă înregistrare. Anarhia a prezentat demo-ul la Casa de Cultură a Sindicatelor din Lugoj. Până atunci, locul găzduise și viața culturală a întreprinderilor și asociațiilor din oraș. Potrivit lui Fane, s-a păstrat o înregistrare a evenimentului.18

„E timpul să mori” a ajuns de pe casetă la televizor. Atât Fane, cât și Ghinea leagă videoclipul de emisiunea TVR1 Întâlnirea de la miezul nopții, prezentată de Petre Magdin. Livadariu evocă prezentarea locală și difuzarea națională ca două etape distincte ale aceluiași an. Bazele de date au păstrat și o altă înregistrare Satania datată în jurul lui 1993, a cărei relație cu demo-ul din 1992 nu este lămurită. O altă posibilă urmă a Anarhiei timpurii ar fi o fotografie sau un articol apărut într-o revistă. În memoria lui Livadariu apar numele Rocker și Metalfan. Numărul inițial al revistei și forma exactă a publicării rămân incerte.19
Un videoclip difuzat la televizor putea ajunge departe, chiar dacă ulterior nu mai putea fi găsit cu ușurință. În 2002, Lenti Chiriac vorbea despre eforturile necesare pentru a menține locul muzicii metal în radio și televiziune. În cariera lui Ionescu, prima etapă a revistei Rocker a durat din 1990 până în 1994. Din 1993 lucra la radio, din 1994 și la televiziune, iar revista a intrat într-o nouă perioadă în 1999. Chiriac a lansat Heavy Metal Magazine în 1994. În același an plasează și începutul promovării Century Media în România, așa cum îl cunoștea. Caseta care putea fi copiată, revista și emisiunea ajungeau la public pe căi diferite. Fiecare avea momente în care numele unei trupe din Lugoj putea fi reținut și dincolo de oraș.20
Duba de transportat pâine
Pe drumul spre Miercurea Ciuc, ușa dubei de transportat pâine era ținută laolaltă cu o sârmă. Moritz își amintea frigul, sacii de plastic folosiți drept pături și vinul fiert băut înaintea concertului. Blaj a păstrat din aceeași seară ceea ce s-a întâmplat după ce instrumentele au amuțit. Spectatorii strigau în maghiară „vissza”. Muzicienii au crezut că sunt amenințați și s-au retras în spatele scenei. Organizatorul le-a explicat că publicul cerea un bis. S-au întors. Potrivit lui Blaj, au mai cântat două sau trei piese. Prin casete, cântecele lor ajunseseră deja la oameni cu care, de la marginea scenei, puteau înțelege greșit până și un strigăt.21
La Lugoj repetau într-o clădire a PNL. Moritz își amintea zile cu câte patru ore de repetiție. Vecinul elvețian, Schmidt, îi putea auzi și el. Era și șeful lui Moritz. A doua zi se întâlneau din nou la serviciu și volumul muzicii intra în discuție. Alte greutăți ale cântatului împreună s-au văzut în schimbările de componență din jurul anilor 1993–1994, după serviciul militar. Fane glumea mai târziu că Robert Vizi plecase în Ungaria să cumpere tobe și nu se mai întorsese în formație. Adrian „OQ” Neagoe a venit la clape, iar Marius Bosneac la percuție. Fane îl considera încă dinainte un talent local ieșit din comun. Într-o perioadă a cântat la tobe Simi Jebelean, iar Moroz a preluat vocea. În amintirea lui Fane, sonoritatea s-a deplasat treptat de la thrash către hardcore.22

Concerte în toată România
Numele orașelor de pe traseele de concerte au început treptat să deseneze harta României. Alături de StudentFest din Timișoara și AltRock Fest din Secuime se afla Piatra Neamț, unde Fane își amintea locul al doilea la Young Rock for Youngs. La Buzău, Top T, iar la Satu Mare, SamRock au oferit trupei Anarhia concerte ca invitată. Ghinea a consemnat și un loc al treilea la o ediție anterioară Sam Rock, precum și un premiu special Metal Fan la București. Au existat drumuri spre Deva, Cluj-Napoca, Miercurea Ciuc, Sânnicolau Mare, Caransebeș, București și Constanța. StudentFest din Timișoara s-a dezvoltat dintr-o inițiativă studențească împotriva cenzurii din 1992, legată de Punctul 8. În Munții Semenic, Gărâna Jazz a început în 1997 în curtea unui han, prin improvizațiile unor prieteni. Într-un loc, forța cântecelor era măsurată într-un concurs; în altul, muzicienii erau ținuți pe scenă de un program nou sau pur și simplu de întâlnirea cu ceilalți.23
Costinești a devenit o etapă și în povestea unei alte formații bănățene. După întâlnirea din vara lui 1995, membrii Implant pentru Refuz au repetat pentru prima dată în octombrie; primele trei concerte le-au susținut încă sub numele Toxic Taboo. Emil Biebel, venit din mediul Rocka Rolla, a găsit importante atât muzica auzită la repetiții, cât și versurile, iar în 1996 a apărut primul lor disc. Pe o altă direcție a muzicii grele se forma Taine: în componența timpurie, alături de Andy și Ștefan Aldea cânta Adrian Tăbăcaru, în vârstă de treisprezece ani, iar trupa însăși menționa influența Megadeth. Destin, în 1994, și Cealaltă Parte, în 1996, au dat sonorității lor o formă ce putea fi răspândită mai departe. Diversitatea mediului a fost păstrată de compilațiile pe casetă Underground Romania. Unele includeau Walhalla, Cuibul, Ultimatum și Psycho Symphony, altele Interitus, Grimegod, Abigail, Cronos și Negură Bunget. Numele Anarhia nu apare pe cele trei liste cunoscute, alcătuite între 1995 și 1997; înregistrările proprii circulau între timp prin concerte, copii făcute între prieteni și lansările trupei.24
Un oraș și o epocă în schimbare
Din 1992, Ana Lugojana și FestteamArt și-au găsit și ele locul printre noile evenimente ale orașului Lugoj. În aceiași ani, fabrica textilă se despărțea de tot mai mulți angajați: 354 au fost concediați în 1994, 133 în 1995 și 378 în 1996. Transformările economice ale orașului au fost contemporane cu reorganizarea instituțională a țării. România a semnat acordul european de asociere în 1993, care a intrat în vigoare în 1995, și s-a alăturat Parteneriatului pentru Pace al NATO în ianuarie 1994. Mai spre vest, piața unică a fost lansată la începutul lui 1993, Tratatul de la Maastricht a intrat în vigoare în noiembrie același an, iar Spațiul Economic European a fost deschis în 1994. Austria, Finlanda și Suedia au devenit membre UE în 1995 și a început prima etapă mai importantă a eliminării controalelor la frontierele interne Schengen. Între timp, România își modela instituțiile electorale: în 1995, IFES a examinat separat pregătirile, evidențele, instruirea observatorilor și organizarea comisiei centrale. La alegerile din 3 și 17 noiembrie 1996 au fost prezenți deja și observatori OSCE/ODIHR.25
În vara următoare, la 15 iulie, Comisia Europeană a emis opinia privind cererea României de aderare. Cu două săptămâni înainte, la 2 iulie 1997, devalorizarea bahtului thailandez declanșase criza financiară asiatică. Creditele pe termen scurt, slăbiciunile supravegherii și retragerea capitalului au făcut vizibile cu totul alte dependențe. În același an, încă 124 de oameni au rămas fără serviciu la fabrica textilă din Lugoj. În septembrie, Anarhia cânta de cealaltă parte a Carpaților Meridionali. La Câmpulung Muscel, câștigătorul uneia dintre categorii putea primi șansa de a înregistra. După anii de repetiții și drumurile prin țară, acolo începea să se deschidă ușa spre realizarea unei casete.26
Locul întâi
Câmpulung Muscel este un oraș al trecătorilor dintre munții din sud și Țara Românească. Cetatea Jidava străjuia o rută a apărării frontierelor romane. Secole mai târziu, meșteșugurile și comerțul de tranzit au modelat locul în care, potrivit istoriei locale, s-au așezat și sași în secolul al XIII-lea. Inscripția funerară din biserica Bărăția păstrează din anul 1300 numele lui Laurencius de Longo Campo. O amintire urbană de alt fel, de la sfârșitul secolului XX, este numele Casei de Cultură Tudor Mușatescu de pe diploma Posada Rock. Instituția culturală și organizatorii locali au reușit să mențină o scenă pentru care merita să vii și de dincolo de munți.27

Festivalul Posada și Anarhia
Posada funcționa din 1986. Concursul și concertele trupelor invitate ocupau locuri distincte în program. În 22 și 23 mai 1997 a avut loc o gală. Diploma Anarhia poartă datele ediției a douăsprezecea, de toamnă, din 17–19 septembrie. Formația din Lugoj a ocupat locul întâi la categoria power/hardcore, iar Taine a primit un premiu la o altă categorie. Livadariu leagă de acest rezultat înțelegerea de la Cluj. Nelu Brândușan a inclus și Anarhia printre trupele care au obținut acces la înregistrări și la editare după succese la festival. Ghinea menționează o înțelegere pentru două discuri. Detaliile contractului au rămas neclare, dar drumul dintre premiu și studio poate fi urmărit din ambele direcții.28

În septembrie următor, între 23 și 25, erau deja invitați în programul Posada. În august, numele Anarhia apăruse în tipar și la Deva. Numărul din 27 august 1998 al ziarului Cuvântul liber anunța pentru seara următoare primul East West Heaven Festival, la Boș, lângă Hunedoara. Radio COLOR Hunedoara și organizația germană B-YOND aleseseră douăsprezece trupe din treizeci de înscrise. Pe lângă Dirty Shirt, Kogaion, Defect și Biodome, printre concurenții anunțați se aflau Ipse, Defender, Another Sad, Celest, Forma, Invers, Clones și Realism. Florin Silviu Ursulescu, Doru Ionescu și Paul Ciuci erau așteptați în juriu. Premiile puteau consta într-o casetă și un instrument; intrarea și microbuzul dintre Hunedoara și Boș erau anunțate ca gratuite, cu plecări prevăzute din fața Hotelului Rusca de la ora 16:00.59 Anarhia urma să cânte după concurs. Articolul păstrat este unul de anunț, iar desfășurarea efectivă a concertului rămâne incertă. La un an după premiul de la Muscel, formația din Lugoj ar fi ocupat deja locul de închidere a serii, potrivit programului tipărit.29
Trei rânduri pe casetă
Ajungând în valea Someșului, aveau din nou de-a face cu un oraș numit în mai multe limbi. Alături de vechiul Napoca roman și de Clus, atestat în 1173, au rămas în uz și numele Kolozsvár și Klausenburg. Colegiul iezuit a dat o formă învățământului superior local începând din 1581, universitatea modernă a fost înființată în 1872, iar în 1919 a urmat reorganizarea instituțională în limba română. În spatele numelui oficial Cluj-Napoca, folosit din 1974, se afla un oraș universitar a cărui economie se extinsese prin industria constructoare de mașini și cea prelucrătoare. În anii nouăzeci, declinul marii industrii și creșterea șomajului au modelat orașul. Drumul Anarhiei ducea spre un cerc mai restrâns al acestei lumi, unde numele unei formații putea, în sfârșit, să apară alături de un credit de studio tipărit.30
Începuturile ProMusic
În amintirile lui Brândușan, ideea ProMusic s-a născut în 1996, iar activitatea editorială a început în 1998, odată cu compilația Romanian Metal Underground. A vorbit apoi despre alte șaptesprezece lansări, printre care materiale ale formațiilor Cronos, Protest, Dirty Shirt și Anarhia. Festivalurile au deschis posibilități de producție pentru grupuri precum Defect, Voices of Silence, Indian Fall sau Dirty Shirt. Lunea, la serile rock din Club MAX, în Cluj, puteau cânta și trupe care nu aveau contract cu casa de discuri. Rețeaua avea magazine în țară și parteneri în străinătate. Unele titluri puteau ajunge din Spania până în Rusia, din Belgia până în Bulgaria, din Germania până în Austria, ba chiar în Japonia, Canada, Indonezia ori Mexic. Traseele exacte ale unor exemplare din Nici o vină și tirajul casetei rămân necunoscute. Lansarea pe casetă este totuși menționată într-o relatare străină despre scena românească timpurie.311

Înregistrările la Glas Transilvan
Pe coperta din spate a casetei din Cluj, trei rânduri scurte arată cum a fost împărțită munca. Înregistrarea a avut loc la Glas Transilvan, în Cluj; Oly și Anarhia figurează împreună la mixaj, iar producătorul a fost Nelu Brândușan. Livadariu îl asociază pe Oly cu studioul. Numele său complet și numărul zilelor de înregistrare au rămas neelucidate, la fel ca masterizarea, contribuția fiecărui autor la fiecare piesă, un eventual credit distinct de inginer de sunet și numărul de catalog. Pagina interioară a casetei îl numește însă explicit pe Adrian Dumitrescu drept autor al fotografiilor. Mihai „Moritz” Moroz a cântat vocal, Attila „Otty” Babics și Adrian Blaj la chitară, Adrian „OQ” Neagoe la clape, Fane Livadariu la bas, iar Marius Bosneac la tobe. Numele formației reapare la mixaj. Tot de acest studio, de aceeași casă și de același producător a legat și Taine lucrul la Cealaltă Parte, în 1998–1999. Drumurile celor două formații au dus, la un moment dat, în același loc, deși muzica pe care au adus-o acolo era diferită.3255
Contextul lansării casetei
O casetă cerea bani și după terminarea înregistrării. Adi Mihailov a arătat, prin exemplul Bestial Records, cât din prețul fiecărui exemplar vândut se ducea pe multiplicare, copertă, promovare și taxe. La un preț de 35.000 de lei vechi, în februarie 2002, acestea consumau 25.000 de lei. Pentru recuperarea celor 400–500 de dolari cheltuiți într-un studio de nivel mediu sau bun, calcula că era nevoie de aproximativ 1.200 de exemplare. O reclamă mică, la preț redus, în Heavy Metal Magazine putea aduce scrisori din toată țara. În toamna lui 1996, Negru, bateristul Negură Bunget, i-a adus lui Mihailov un demo. Materialul anterior, Wiccan Rede, trecuse deja prin distribuția lor. Zîrnindu-să a fost înregistrat în decembrie 1996, la Magic Sound din București, cu participarea lui Oliver Vegh. A apărut în ianuarie 1997, ca prima lansare proprie Bestial. Oferta mai largă a Bestial Music Shop, buletinul informativ și fanzinul propriu au susținut casa de discuri. În 2002, Mihailov vorbea despre aproximativ 1.400 de cititori ai buletinului și despre trei numere ale fanzinului, tipărite în câte 700 de exemplare. Includea în această activitate și deplasările organizate la concerte în Budapesta. Din câte își amintea, în patru ani organizase asemenea călătorii la peste treizeci de concerte. Brândușan îi privea deopotrivă ca pe concurenți și ca pe parteneri profesionali. De partea lui, sunetul slab al demo-urilor, vizibilitatea redusă și fișierele MP3 ușor de copiat îngreunau recuperarea investițiilor. ProMusic încerca să păstreze legătura cu ascultătorii printr-un buletin informativ.33
Când Adrian Ilie și Chiriac se gândeau să înființeze o revistă, în preajma unui concert Annihilator la Târgu Mureș, publicația tipărită părea încă alegerea firească. Ilie a estimat în cele din urmă un capital inițial de 30.000–40.000 de dolari și vânzări de aproximativ șase mii de exemplare lunar. hmm.ro putea porni cu mai puțin, dar încrederea în plata ramburs, puterea de cumpărare a cititorilor și remunerarea autorilor rămâneau probleme deschise. Vorbind despre distribuția în România a titlurilor Century Media, Dream Catcher și Spinefarm, Ilie insista asupra contractelor între firme. În aceeași serie de discuții, Chiriac evoca interviurile și emisiunile de radio. Ian Gillan și Uriah Heep figurau printre exemplele din primii săi ani. Descoperise că o prezență la nivel național era cel puțin la fel de greu de construit ca relațiile profesionale din străinătate. Din povestea casetei din 1998 se poate înțelege de pe atunci de ce contau, împreună, un premiu de festival care deschidea calea către înregistrări, un studio, o casă de discuri mică și un loc în presă.34
La 17 august 1998, Rusia a anunțat lărgirea intervalului de fluctuație al rublei, restructurarea titlurilor de stat ajunse la scadență și un moratoriu de nouăzeci de zile asupra anumitor plăți externe ale sectorului privat. După această decizie, în săptămânile următoare, încrederea investitorilor s-a zdruncinat pretutindeni, iar piețele financiare au înregistrat oscilații mai mari.60 Comunicatul FMI din 6 octombrie 1998 anticipa, după scăderea de aproape șapte procente a PIB-ului României în anul precedent, un nou recul de aproximativ patru procente. Inflația lunară încetinise în august la sub un procent, dar tensiunile legate de dobânzi și buget persistau. Industria Textilă din Lugoj a pierdut în acel an 508 locuri de muncă. Pentru anul următor, Ghinea a consemnat încă 405 concedieri, pe baza monografiei întreprinderii. În nouă ani fuseseră disponibilizați 3.206 oameni. La reorganizarea judiciară din 21 aprilie 1999, numărul publicat al angajaților fabricii coborâse la 91. Un studiu urban apărut în 2020 a aflat de la foști lucrători și locuitori din apropiere cum se destrămaseră legăturile dintre muncă, locuire și serviciile oferite de fabrică; a identificat și mai multe amplasamente abandonate. Pe casetă rămânea însă înscris anul lansării, 1998, fără o zi exactă. România avea atunci un acord de asociere cu Uniunea Europeană și participa la Parteneriatul pentru Pace al NATO. Aderarea urma să vină mai târziu. În Occident, atât intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, semnat în 1997, cât și introducerea monedei euro ca monedă scripturală aveau să se producă în 1999. În același timp, micile întreprinderi care distribuiau discurile românești trebuiau deja să-și țină în funcțiune propriile rețele de studiouri și magazine.35
Coperta, versurile și muzicienii
Pe pagina pliabilă a casetei, din spatele creditelor de studio lapidare ies la iveală numele creatorilor. Adrian Dumitrescu este creditat pentru fotografii, Miță pentru copertă și versuri. La „Săracă inima mea” este indicată o sursă folclorică, iar la „Anarhie”, numele Sex Pistols. Pe lângă clape, OQ figurează și la voce. În interviurile din anii următori, formația avea să primească numeroase etichete sonore, diferite între ele, însă această enumerare, tipărită cu litere mici în 1998, arăta deja că pe disc se întâlneau roluri diverse, melodii moștenite și cuvinte în propria limbă. O compilație secundară, ulterioară, de date despre album îl identifică pe cel creditat la mixaj sub numele „Oly” drept Oliver Vegh, dar pe caseta originală apare numai Oly.5557
Pe spate sunt trecute cinci piese pentru fața A și șase pentru fața B. În cele șase portrete separate de pe pagina interioară, muzicienii nu au lăsat posterității doar date despre munca lor. Au mulțumit prietenilor, familiei, foștilor colegi și celor care îi ajutaseră în jurul concertelor. În rândurile semnate de Atty apare și numele fostului baterist Robert Vizi. Prin urmare, interiorul tipărit al casetei păstrează, dincolo de activitatea de studio, și amintirea comunității lugojene; mulțumirile nu reprezintă noi credite de muzician sau de inginer de sunet, ci urme ale vieții adunate în jurul înregistrării.55
Un chip din întuneric
Pe fața casetei, chipul este atât de apropiat, încât o mare parte din frunte și bărbie rămâne dincolo de cadru. În brunul aproape negru al orbitelor luminează câte un punct alb. Nasul se desprinde dintr-o lumină gălbuie, iar la margini vopseaua trece în roz și brun-roșcat. În benzile de sub ochi, lumina și întunericul alternează mai repede. De aceea, chipul pare deopotrivă piele vie și mască încremenită. Inscripția roșie ANARHIA este lată și aspră; jos, negrul aproape înghite literele mai palide din Nici o vină. Privirea ajunge la cel care o vede înaintea titlului. Când acesta devine, în sfârșit, lizibil, cuvintele despre nevinovăție pot suna ca o apărare sau ca o cerere de socoteală. Abia mai rămâne un fundal care să arate cine privește pe cine. Pagina interioară a casetei îl indică pe Miță drept autor al copertei; concepția inițială a imaginii și identitatea persoanei reprezentate rămân necunoscute.3655

Pe verso, locul chipului întunecat este luat de un câmp albastru, o listă roz a pieselor și credite de studio albe. Ordinea pare mai liniștită, dar întunericul atribuit piesei-titlu se apropie mai mult de imaginea de pe față. Într-o cronică nedatată, compoziția primea o nuanță gotică. Tensiunea dintre negrul de sub ochi și vopseaua galbenă se înrudește cu alternanța remarcată în prezentările albumului între atmosfera mai întunecată și greutatea directă a riffurilor. În imagine, dungile luminoase sparg mereu întunericul. În ordinea casetei, mai trebuie să se audă șapte titluri înainte ca fraza zărită prima dată să-și găsească locul și în muzică.372
Chipul are și un nume în interiorul casetei: la copertă figurează Miță, cel care cântă pe înregistrare sub numele Mihai Moroz. Această mențiune privește creditul de creație; nu spune cum a apărut soluția picturală a portretului și nici pe cine reprezintă. Fotografiile legate de înregistrare poartă numele lui Adrian Dumitrescu. Pe pagina interioară a bookletului, portretele muzicienilor se îndreaptă altfel spre ascultător decât figura de pe copertă care îl înfruntă: fiecare are nume și mulțumiri personale. Caseta lucrează astfel cu două forme de apropiere: în față, o singură privire concentrată; înăuntru, vocile distincte ale celor șase membri.55
Cele două capete ale benzii
„Nu vreau.” Primul titlu creează deja o situație de comunicare. Cineva spune nu. În deschiderea albumului, una dintre interpretările păstrate punea accentul pe stare și atmosferă, apropiindu-se de aici și de momentele mai contemplative ale celorlalte piese. Titlul următor, „O știi”, conține deja persoana a doua, căreia i se poate spune asta. În al treilea, „Săracă inima mea”, persoana întâi își arată propria inimă. Această ultimă piesă era asociată cu un caracter crossover. Citite unul după altul, titlurile dau senzația apropierii dintre interlocutori, în vreme ce amintirea critică duce de la un început de atmosferă spre o compoziție cu altă mișcare. Despre aranjamentul distinct al piesei „O știi” nu s-a păstrat o descriere la fel de amănunțită.372
În „Ploi și noroi”, ploaia și noroiul dau deja nume greutății. Cronica remarca riffurile ample, care lovesc puternic. Este prima piesă ce depășește cinci minute, având cinci minute și șaisprezece secunde. Apoi, „Tot ce-mi spui” readuce vocea celuilalt. Pe lângă ritmul dinamic, vocea era apreciată aici mai favorabil decât în alte câteva locuri de pe album. Efectul schimbător al interpretării aproape vorbite a lui Moroz răzbate din aceste două observații alăturate. Așezat la mijlocul șirului, „Progres” pune pur și simplu cuvântul progres pe copertă, după exprimările personale de până atunci. Despre versurile și structura sa ritmică știm mai puțin decât despre locul ocupat în mijlocul listei. Titlul se află între „Tot ce-mi spui” și „Instrumentală”.382
Cele două minute și patruzeci de secunde ale piesei „Instrumentală” o fac cea mai scurtă. Imediat după ea urmează „Nici o vină”, asociată cu calificativele întunecat și gotic. Titlul albumului își găsește locul târziu. În „Somn ușor”, deși titlul urează noapte bună, aceeași cronică auzea elanul unui thrash dur. Piesa de cinci minute și paisprezece secunde este cealaltă compoziție care depășește cinci minute. După întunericul piesei-titlu, titlului care promite liniște îi corespunde, în descrierea critică, o mișcare muzicală mai aspră.382
Spre sfârșitul pieselor de studio, „Doar eu am mai rămas” spune deja că numai eu am rămas. Forma originală a titlului este păstrată pe verso. Urmează „Anarhie”, cunoscută încă din vremea Satania, trecută pe această casetă cu mențiunea Live Muscel ’97. Penultima piesă numește singurătatea, iar încheierea păstrează o veche înregistrare de concert. Numele Muscel revine la sfârșitul casetei, însă data exactă a concertului este nesigură. În 2021, Livadariu se gândea deja că, la revenirea formației, publicul ar putea striga din nou împreună cu ei finalul piesei. Pe bandă a rămas o versiune cântată mai demult pe scenă.39
Conform duratelor indicate de Spirit of Metal, deschiderea introspectivă ține patru minute și treizeci și patru de secunde. „O știi”, care urmează, durează trei minute și patruzeci și trei de secunde, iar „Săracă inima mea”, două minute și cincizeci și opt de secunde; astfel caseta înaintează de la adresarea către celălalt spre propria inimă. „Tot ce-mi spui” durează patru minute și unsprezece secunde, „Progres” patru minute, iar piesa-titlu se desfășoară pe parcursul a trei minute și treizeci și șase de secunde. Ultimelor două piese le revin două minute și cincizeci și șapte de secunde, apoi două minute și patruzeci și două de secunde. Întreaga succesiune însumează patruzeci și unu de minute și cincizeci și una de secunde: în acest timp încap greutatea chitarei, prezența clapelor, a doua jumătate mai întunecată și, la sfârșit, întoarcerea pe o scenă din trecut. Între timp, refuzul, adresarea, nevinovăția și singurătatea din titluri alcătuiesc un arc al limbajului, deși istoria textelor integrale ale cântecelor rămâne încă deschisă.3812
Lumea versurilor
Versurile deschid ceea ce titlurile doar lăsaseră să se întrevadă. „Nu vreau” vorbește despre o lume întoarsă cu susul în jos, despre anotimpuri schimbate între ele și despre relații umane răsturnate; negarea este un protest împotriva unei ordini morale nesigure. „O știi” este întinsă între două vieți silite să stea una lângă alta: în una există studii și siguranță, în cealaltă sărăcie și vulnerabilitate pe stradă. Textul piesei „Săracă inima mea” este prezentat pe casetă drept o preluare de origine populară; varianta sa exactă din tradiție nu poate fi stabilită cu certitudine deplină din sursele de versuri păstrate.5556
După ploaie și noroi, greutatea riffurilor nu mai este singurul lucru care însoțește cuvintele. „Ploi și noroi” înșiră constrângerea de a pleca sau de a rămâne, sărăcia, neputința și posibilitatea zdruncinată a speranței. În „Tot ce-mi spui”, vocea lirică exprimă resentimentul unei despărțiri prin batjocură grosolană și amenințări. Nu este o simplă mărturisire dureroasă de dragoste, iar agresivitatea vocii narative nu poate fi echivalată cu opiniile personale ale muzicienilor. „Progres” întoarce pe dos promisiunea progresului: între libertatea hotărâtă de alții, autoamăgire și coroanele imaginate deasupra mormântului, cuvântul încurajator sună ironic în propozițiile scrise.56
După „Instrumentală”, lipsită de versuri, piesa-titlu i se adresează direct mamei, apoi confruntă starea țării, guvernarea, salariile și declarațiile despre fericire cu experiența trăită. „Nici o vină” nu reprezintă aici o achitare liniștită, ci mai curând o întrebare amară: cine se poate declara nevinovat? Formula blândă de cântec de leagăn din „Somn ușor” este înconjurată de imagini grotești ale muncii cotidiene și ale micilor câștiguri, golite treptat de sens moral. În spatele acestei duble ironii nu se aud două albume diferite: aceeași formație poate să apropie cuvintele despre familie, muncă și societate și, în același timp, să le răstoarne sensul.56
În „Doar eu am mai rămas”, un conducător îmbătrânit și adormit rămâne singur, fără sfetnici și fără paznici. În răsturnarea finală, chiar vorbitorul devine acea figură singuratică pe care până atunci o privea. În schimb, „Anarhie”, înregistrarea live care închide caseta, răsună din nou în mijlocul oamenilor. Dar rândurile tipărite ale bookletului păstrează și o altă legătură: muzica este indicată aici drept o preluare după Sex Pistols. Astfel, vechea Satania și scena din 1997 nu leagă doar compoziții proprii, ci și continuarea, într-o formație românească, a unei moșteniri punk internaționale. Raportul textual exact dintre versurile românești și antecedentul punk nu poate fi stabilit în toate detaliile din documentele păstrate.5556
Durata totală a versiunii digitale păstrate a celor unsprezece piese este de aproximativ patruzeci și unu de minute și treizeci și șapte de secunde. Spirit of Metal indică însă o durată totală diferită, de patruzeci și unu de minute și cincizeci și una de secunde. Diferențele dintre duratele publicate nu lămuresc, prin ele însele, rolul precis al instrumentelor care se aud pe înregistrare.58
Sunetul pentru care căutau un nume
Numele promitea punk sau hardcore celor care urmăreau drumul industriei discografice românești, de la vechile restricții la importuri până la casetele ProMusic. În chitare găseau o greutate pentru care Machine Head oferea un termen de comparație. Pentru schimbările mai imprevizibile venea în minte Faith No More. Strigătele și atmosfera clapelor încăpeau pe același disc. Limba română din partea vocală atrăgea o atenție aparte. Eclectismul era considerat o calitate, iar muzica realizată, mai amplă decât se așteptaseră. O altă interpretare, păstrată fără dată, pornea de la groove, post-thrash și nuanțe progresive. Albumul îi părea mai contemplativ, iar vocea pe alocuri aproape vorbită a lui Moroz, uneori mai puțin expresivă. La două piese, aceeași soluție îi făcuse o impresie mai bună. Prima perspectivă urmărea conviețuirea elementelor diferite; a doua, cât de bine se puteau afirma unul lângă altul în fiecare cântec.12
Comparațiile duceau atunci în multe direcții. Roadrunner, înființată în 1980 ca importator european independent, era prezentă și în Statele Unite din 1986. În anii optzeci și nouăzeci au apărut la această casă artiști cu sonorități foarte diferite, precum Sepultura, Type O Negative, Machine Head și King Diamond. În ianuarie 1992, Nevermind ajunsese în fruntea clasamentului american, iar sunete considerate până atunci subculturale căpătaseră un public mai larg. Din Brazilia, albumul Chaos A.D. al Sepultura oferea un exemplu despre cum putea fi unită greutatea thrashului cu hardcore-ul și cu alte accente ritmice. După Beneath the Remains și Arise, această mișcare ajunsese departe încă din piesa de deschidere a lui Chaos A.D. Max Cavalera își amintea că, la originea cântecului „Refuse/Resist”, se afla o inscripție de protest văzută în metroul din New York. Potrivit amintirii sale, la începutul piesei se aud bătăile inimii fiului său Zyon, înregistrate înainte de naștere. La producție a participat și Andy Wallace. Cântecul a apărut și ca single în februarie 1994. În catalogul Roadrunner din 1998 au apărut și Imprint de la Vision of Disorder și Breed the Killers de la Earth Crisis. Cele două formații americane vorbeau din părți diferite ale zonei de graniță dintre metal și hardcore.61 Caseta românească își păstra, între timp, propria limbă și propriul oraș. În cronici, numele străine ofereau un vocabular prin care ascultătorul putea spune ce găsea familiar sau neașteptat în muzica de pe ea.401
Etichete de gen și interpretări
Pornind de la istoria Lugojului, Ghinea punea accentul pe power/hardcore și pe caracterul direct al cuvintelor românești. În fișa Spirit of Metal apărea death thrash, iar în 2025 Doru Ionescu își amintea formația ca techno-thrash. Fane povestea schimbarea prin prisma înlocuirilor de membri și a muncii comune. Într-una dintre etichete se vede ordinea unei categorii de concurs, în alta cea a unei fișe de catalog ori a experienței unui ascultător. Între timp, caseta din 1998 se îndepărta tot mai mult de studio, pe măsură ce ascultători noi căutau mereu alt nume pentru muzica păstrată pe ea.41
Și fără etichetele de gen, versurile păstrate alcătuiesc o manieră de exprimare neliniștită, dar nicidecum uniformă. În ele se află lumea răsturnată, diferențele sociale, contradicția dintre bani și cinste, cuvintele rostite și cele nerostite în viața publică, impulsul personal și alegoria îmbătrânirii. Criticii străini au observat cântatul în limba maternă ca pe o particularitate a sunetului; textele de pe casetă arată acum cât de multe experiențe diferite au încăput în aceeași vorbire românească. Împreună, aceste voci conturează puternic lumea care răsună pe album, deși nu există dovezi sigure pentru un program de idei unitar, formulat în comun de membrii formației.56
După repetiții
Fane își amintea că, la un an după primul album, formația cânta deja la televiziune piese din noul repertoriu. El plasează în 1999 apariția la ProTV, în emisiunea Chestiunea zilei a lui Florin Călinescu. „Nu mai sunt români” aparținea perioadei în care se pregătea Criza de nervi. Și Ghinea menționează emisiunea, dar ziua exactă și o copie integrală a programului nu au fost identificate. Ultima piesă de pe Nici o vină păstra scena din 1997. Piesa cântată la televizor aparținea deja albumului următor, care avea nevoie de mult mai mult timp pentru a fi lansat de sine stătător.42
Livadariu își amintea două oferte, una de la MediaPro și cealaltă de la Zone Records. Formația a ales Zone. Potrivit lui Fane, casa de discuri a considerat ulterior materialul prea underground și s-a retras. Ghinea plasează proiectul Zone în jurul anului 2000, iar unele articole situează în același an chiar lansarea. Livadariu își amintește însă de aproximativ patru ani între terminarea pieselor și publicare. A legat apariția discului de anul 2003 și de ProMusic. O prezentare ProTV din 2025 indica 2000 ca an al lansării și 2001 ca sfârșit al activității formației. Terminarea pieselor, primirea ofertei și editarea puteau avea loc în momente diferite. Din informațiile existente nu se poate stabili nici acum cu certitudine anul apariției.43

Traiul, studioul și schimbarea direcției
Pentru Blaj, una dintre măsurile tuturor acestor lucruri era prețul unei corzi de chitară. Își amintea că, după un deceniu de muncă împreună, trebuia încă să-i ceară tatălui bani până și pentru așa ceva. Ar fi vrut să apropie munca formației și promovarea de posibilitatea de a-și câștiga existența și simțea că nu reușise să-i convingă pe ceilalți. Privind în urmă, Livadariu punea pe primul loc bucuria de a cânta. Au rămas două experiențe diferite ale nevoii de a găsi, an după an, soluții pentru repetiții, echipament și deplasări. După mutarea lui Babics în Germania, distanța a pus și ea limite repetițiilor comune. Moritz leagă de acest fapt sfârșitul vechii formule.44
În amintirile lui Flavius Buda, studioul din Lugoj continua să le ofere de lucru în aceeași perioadă de tranziție. ApocalipS și-a înregistrat acolo caseta în toamna lui 2001, spunea el într-un interviu din 2019. Potrivit lui, la al doilea Apocaliptic Fest au participat și Anarhia, Makrothumia, Argus și Grimegod. Spre deosebire de prima ediție, din 1999, evenimentul de mai târziu putea acoperi deja transportul, masa și prestația scenică. O fișă a formației consemnează pentru 2001 caseta Live at Deva. Cronologia programelor Posada amintește Anarhia și la 3 octombrie 2002. Ghinea situa întreruperea activității în jurul lui 2001, în vreme ce Fane plasa lunga pauză mai degrabă după 2003. Datele se pot deosebi după cum era vorba de componență, concerte sau al doilea album. Vechea formulă s-a risipit, numele a mai apărut în programe, iar pentru perioada celui de-al doilea disc s-au păstrat amintiri diferite.45
Fără Babics, Moritz a pornit Lunatic, împreună cu mai mulți membri ai formației Anarhia. Piesele noi s-au îndreptat spre un rock alternativ alimentat și de elemente progresive, blues și industrial. Fane își amintea o muzică mai liniștită și mai melodioasă, pe alocuri apropiată de atmosfera The Tea Party. Au susținut puține concerte, nu au lansat niciun album oficial, iar Moritz plasa ultimele apariții în jurul anilor 2004–2005. După Fane, solistul ar fi preferat să continue pe această cale, dar Moritz vorbea și despre autonomia noului material, și despre prietenia păstrată în Anarhia. Între timp, Fane s-a mutat în Belgia, Moritz s-a ocupat de arte plastice, iar Blaj a început să lucreze în radio. După anii petrecuți la Radio Prahova, începând din 2007, și la Radio 21, între 2008 și 2010, a continuat să lucreze în radio și televiziune. Privind înapoi la șansele vechii Anarhia, observa lipsa promovării prin internet.46
Înapoi pe scenă
În Lugoj, în 2013, comunitatea motocicliștilor Road Patrol a oferit prilejul unei noi întâlniri. Anunțul Rock pe 2 roți indica 2–4 august, în timp ce una dintre datele unui articol retrospectiv era 3 iulie. Concertul a rămas în amintire în legătură cu evenimentul din august. Alături de Anarhia figurau Gothic, Dirty Shirt, Pandora, Black Flang, Grave for Sale, Addiction, Vespera, Harmony și Reversed, iar din Ungaria venise AB/CD, cu piese AC/DC. Babics trebuia să fie prezent în Germania la deschiderea unui local. Participanții își aminteau și prezența lui OQ, precum și faptul că s-au cântat piese Lunatic. Muzica vechii Anarhia și a formației Lunatic, apărută după ea, a răsunat astfel în aceeași seară.47
Doi ani mai târziu, un alt eveniment amintea deja de scena românească a anilor nouăzeci. Seara Rock-ul anilor ’90 din 2015 i-a asociat cu perioada 1994–1998, pe lângă Taine și Abigail, pe Doru Ionescu, Nelu Stratone, Lemi Black și Gabi Gomboș. Istoria Vox Pop Rock, Heavy Metal Magazine, Top T și Posada a păstrat și activitatea de organizator și redactor a lui Gomboș. Alături de vechile concerte deveneau vizibili astfel și oamenii care oferiseră locuri pentru spectacole și spațiu tipărit pentru numele formațiilor.51

Revenirea la Gugulan Rock
În 2021, Leo și Cosmin au invitat trupa la Gugulan Rock din Caransebeș, sprijinindu-se pe vechea prietenie. Festivalul s-a desfășurat între 13 și 15 august. Anarhia a cântat încă din prima seară, în zona Valea Cenchii, alături, printre alții, de Bucovina. Înainte de festival, Road Patrol din Lugoj a pus la dispoziție un spațiu pentru repetiții și pentru o apariție în fața publicului. Babics o considera o repetiție deschisă. Pentru el, era primul concert Anarhia împreună cu ceilalți de prin 1999. Vechile neînțelegeri au reapărut la repetiții, dar, după părerea sa, între prieteni puteau fi rezolvate. Deoarece unii membri locuiau departe, s-a discutat și despre colaborarea digitală. Cei cinci muzicieni au vorbit separat despre concertul pregătit în reportajul Hub Media Lugoj din 11 august. OQ se afla în Olanda, iar pandemia făcea întâlnirea personală și mai grea. Babics și Livadariu își puteau imagina chiar un alt nume sau o direcție muzicală mai modernă.48
Pentru Moritz era important ca piesele grele să sune bine. După concursurile și călătoriile de odinioară, a impus un standard de calitate și reunirii. Plănuia un program cu piese Anarhia și Lunatic, dar distanța îl făcea să se îndoiască de posibilitatea de a continua munca împreună. Bosneac simțea în mâini și brațe partiturile de tobe de acum douăzeci de ani. Cândva repetaseră patru-cinci ore pe zi; acum reînvățarea i-a adus bășici și bătături. Totuși, l-a surprins cât de repede a redevenit familiar sunetul comun. Voia să continue și îl avea în vedere și pe Miță Subota, disponibil în oraș. Livadariu trăia altfel aceeași experiență. Liniile de bas păreau să-și găsească singure drumul înapoi spre degetele lui. Dacă măcar douăzeci de spectatori ar striga împreună cu ei finalul piesei „Anarhie”, pentru el seara și-ar fi atins scopul. Pe scenă se simțea el însuși parte din public.49

Subota a început prin a ajuta la sonorizare și la partea tehnică a repetițiilor. În locul chitariștilor absenți se auzeau și piste înregistrate în prealabil; apoi i s-a cerut să cânte live. Era încă un copil când fuseseră compuse piesele vechi. Pentru el, muzica a devenit o experiență personală la repetițiile din 2021. Considera constructivă munca intensă împreună și ar fi vrut repetiții regulate, concerte și cântece noi. În același timp, vedea puțini instrumentiști tineri și un public nou redus în Lugoj. După concert, formația a început să lucreze la piese noi. După Fane, Moritz și ceilalți își imaginau direcții diferite, iar solistul a plecat în cele din urmă. A venit Bogdan „Biggie” Gaspar, Subota a rămas la chitară și voce de fundal, iar Babics a compus piesele noi. În primele programe, patru-cinci cântece noi se aflau alături de cele vechi.50
Noi scene și noi planuri
La 16 august 2024, Anarhia a urcat din nou pe scena Gugulan Rock. În amintirea lui Fane, concertul s-a desfășurat după Fittonia și Reverse The Moment, dar înainte de Dor De Duh și Equilibrium. În același an, conform cronologiei sale, afișul pentru 28 septembrie de la sediul Road Patrol din Lugoj marca o nouă oprire. În zilele de 10 și 11 ianuarie următoare, la festivalul We Are The Underground de la Quantic, în București, s-au reîntâlnit mai multe nume ale anilor nouăzeci. Ordinea serii de vineri a fost păstrată în programul Actualitatea Muzicală: Anarhia la 19:30, God la 20:50, Taine la 22:30. În prezentarea anterioară de la ProTV, ora de început a Anarhiei fusese încă 20:00. Sâmbătă au urcat pe scenă Cronos, L.O.S.T., Grimegod și Gothic. Ionescu a legat istoria celor două seri de festivalurile din Buzău, Satu Mare, Câmpulung Muscel și Râmnicu Vâlcea. Le-a luat interviuri lui Babics și Livadariu, a anunțat două emisiuni Remix la TVR Cultural și a evocat și vechea legătură Rocker.52

La a doua ediție, desfășurată în interior, a festivalului Rock The Valley de la The Station din Petroșani, formația a cântat în a doua seară, alături de Crumble, Gri și Imund. La Lugoj, River Party 2025 a fost anunțat ca eveniment gratuit pe malul Timișului, cu participarea lui Biggie și a Anarhiei. În primăvara următoare, Luci Avramescu, solistul Mist și Architect of Chaos, l-a înlocuit pe Gaspar, căruia Fane i-a mulțumit în numele formației pentru munca împreună. În seara de deschidere a celei de-a doua ediții River Party, la 10 iulie 2026, au cântat alături de Apocalips. În a doua zi a evenimentului NoRock Bun de la Vulcan, din 7–8 august, Fane îi enumeră alături de Mannou, Monday Shadows și Compact. La 16 octombrie, la Nemesis Art Club din Timișoara, piesele vechi și noi au răsunat împreună. Livadariu considera această seară revenirea în Timișoara după o absență de peste trei decenii.53
În noiembrie 2026, Babics cânta la chitară, Livadariu la bas, Bosneac la tobe, Subota la chitară și voce de fundal, iar Avramescu era solist. Fane plănuia pentru primăvara următoare un nou album cu titlul Trăiește, alcătuit din compoziții ale lui Babics. Pe prima schiță pregătită pentru el, un chip privea din nou din întuneric. Deocamdată nu era decât un proiect. Fane vorbea despre prietenie și despre dorința lor de a cânta muzica pe care o simțeau ca fiind a lor. La sfârșitul vechii casete, „Anarhie”, cântată live la Muscel, duce înapoi spre unul dintre punctele de pornire ale poveștii. Diploma păstra clasarea, banda păstra înregistrarea live.54
Surse și referințe 61
Toate cele 61 de note de sursă complete din EPUB-ul final, grupate în două categorii. Fiecare indice din text indică nota corespunzătoare.

