…și voi ucide timpul
Povestea integrală, în nouă capitole și cu note de sursă, a casetei …și voi ucide timpul (1998) a formației Cronos.

Datele albumului
Lista pieselor · caseta originală cu șapte piese
Fața A · 01–04 / Fața B · 05–07
- 01. Intro~00:54
- 02. Loc blestemat~05:22
- 03. Spre apus~03:23
- 04. Nimic~04:11
- 05. Toamna~05:44
- 06. …și voi ucide timpul~05:11
- 07. End~00:58
Durata totală: aproximativ 25:43
Componența formației · înregistrarea originală
- Mihai Drăgan — voce
- Andrei Gângă — chitară
- Vlad Bușcă — bas
- Adrian Ungureanu — clape
- Dan „Raţă” Petrescu — tobe
Înregistrare și lansare
Înregistrare la Migas Real Compact (sursele diferă în privința anului înregistrării). Adi Ordean a contribuit la mixaj. Casa de discuri inițială: Promusic, 1998, PM 002; casetă. Data exactă a lansării nu este confirmată.
Servicii muzicale oficiale
Nu a fost verificată o pagină oficială directă pentru această ediție exactă din 1998.
Ediția fizică
Caseta originală Promusic PM 002 (1998). Ediție documentată istoric; nu a fost verificată o pagină de produs disponibil la comandă în prezent.
Contacte ale formației
Fișă discografică independentă, nu profil social oficial al formației.
01. Orașul care avea deja un glas
Sub București, cursurile a două râuri trasează o hartă mai veche decât străzile și blocurile. Deasupra luncilor joase ale Dâmboviței și Colentinei se ridică terase care au pe alocuri doi până la patru metri, iar în alte locuri opt până la doisprezece metri. Într-un peisaj aproape plat, chiar și aceste mici diferențe de nivel au contat: au influențat amplasarea drumurilor, piețelor și locuințelor. Regimul apelor, solul și formele de relief de pe malurile râurilor au modelat agricultura, transporturile și dezvoltarea construcțiilor. De-a lungul secolelor, capitala s-a extins și s-a unit deasupra albiilor regularizate și a pădurii Vlăsiei, aflate în retragere. Încă din a doua jumătate a secolului al XIII-lea poate fi urmărită aici o zonă în curs de urbanizare; numele Bucureștiului apare într-un document emis de Vlad Țepeș la 20 septembrie 1459. În jurul reședinței domnești s-a concentrat o tot mai mare importanță administrativă și comercială. Actele cancelariei din intervalul de peste un secol și jumătate, dintre 1459 și 1625, pomenesc zeci de așezări pe care marele oraș avea să le înglobeze mai târziu.37 38 39 40
Alături de curtea domnească, munca a dat orașului densitate și viață. Fierarii, olarii, tăbăcarii și croitorii erau legați de anumite cartiere; meșteșugurile care foloseau apa râului s-au așezat lângă Dâmbovița. Drumurile cărăușilor, meșteșugarilor și clienților se întâlneau în lumea negustorilor. Precursoarea străzii Lipscani de astăzi era menționată încă din 1589 ca arteră comercială principală. Piața sa punea în mișcare deopotrivă mărfurile și oamenii; în jurul ei a crescut un spațiu social pe care epocile următoare l-au adaptat, de fiecare dată, propriului fel de viață.38
La începutul secolului al XIX-lea, Bucureștiul încerca să-și organizeze creșterea prin tot mai multe instituții. Reformele consiliilor și ale administrației din jurul anului 1830 au fost urmate, în 1846, de primul plan cadastral: drumurile, parcelele și clădirile au început să fie înregistrate mai sistematic. Piețele, instituțiile de credit, atelierele meșteșugărești și fabricile au intrat în legătură cu autoritățile capitalei. Odată cu inaugurarea Gării Filaret, în 1869, a fost deschisă legătura feroviară spre Giurgiu, iar în jurul anului 1870 s-au extins și conexiunile spre nord-est. Datele din 1878 despre mori și alte întreprinderi industriale arată deja un oraș cu o producție diversificată. Regularizarea Dâmboviței, rețeaua de tramvaie apărută mai târziu, noile bănci, redacții și săli de spectacole nu au schimbat numai înfățișarea orașului: au schimbat și felul în care oamenii puteau să se deplaseze, să muncească și să se întâlnească în oraș.39 40
Instituțiile muzicale ale orașului
În aceeași lume urbană au apărut instituții noi și pentru muzică. În secolul al XIX-lea, trupe străine, companii itinerante de operă și spectacole de teatru muzical au ajuns în Țara Românească și Moldova; tinerii care studiau peste hotare au adus acasă genuri noi. Alături de tradițiile bizantine și bisericești, populare și lăutărești, otomane și ale curților grecești, au început să-și găsească locul formele occidentale de operă și muzică de cameră. Îmbinarea patrimoniului melodic local cu structuri muzicale noi s-a dovedit deosebit de rodnică în activitatea corurilor. Conservatorul din București, fondat în 1863, și-a deschis porțile la 6 octombrie 1864. La cumpăna secolelor, oferta de studiu s-a lărgit: în 1900 a fost introdusă muzica de cameră, iar în 1905 compoziția. Reorganizarea din 1931 i-a conferit instituției statut academic; epoca socialismului de stat avea să aducă ulterior alte denumiri și forme de organizare.66 68
În rândul muzicienilor, tradiția a supraviețuit și printr-o altă formă de continuitate. În scrisorile, fotografiile și programele de concert din jurul lui George Enescu apar interpreți din familia Dinicu, precum și Cristache Ciolac, Nicolae Buică și Lică Ștefănescu. Enescu a cules melodii de la Ciolac; în intervențiile sale din 1921 și 1928 a elogiat cunoștințele păstrate de generații întregi de muzicieni populari profesioniști. Legătura dintre muzica de artă notată în partituri și practica instrumentală urbană exista prin colaborarea unor oameni concreți. În muzica lui Enescu, ajunsă la maturitate în jurul anului 1910, se întâlneau romantismul târziu, modernismul european și tradiția românească. Alături de el, Dimitrie Georgescu-Kiriac accentua identitatea națională, în timp ce Alfonso Castaldi se deschidea către modele franceze și din alte țări europene și preda compoziția la Conservatorul din București. În gândirea componistică a României de după 1918 se intersectau legături transilvănene, germane, austro-ungare și franceze; după 1945, activitatea creatorilor și pedagogilor a fost supusă unor noi constrângeri politice.66 67
Secolul al XX-lea a schimbat și scara vieții cotidiene a orașului. După două războaie și schimbări ale formei de stat, naționalizarea din 1948 a integrat munca și locuirea într-o economie condusă centralizat. Alături de vechile industrii ușoare și alimentare au apărut capacități în industria chimică, construcția de mașini și lucrările de construcții și montaj; numărul muncitorilor din construcții și montaj a crescut la mai mult de dublu între 1950 și 1983. Noilor locuri de muncă le-au corespuns cartiere noi: pentru mulți oameni au însemnat locuințe mai moderne și posibilitatea unui serviciu, însă în cadrul unui regim autoritar și al dependențelor economiei planificate. O sinteză istorică a capitalei consemnează construirea a peste patru sute de mii de locuințe între 1965 și 1984. Numele Titan–Balta Albă, Drumul Taberei, Berceni și Militari evocau deopotrivă blocurile, transportul și munca industrială. Până la începutul anilor 1970, Balta Albă devenise un cartier cu câteva sute de mii de locuitori. Un studiu urbanistic ulterior, bazat pe date din 2011, atribuia aproximativ patru cincimi din fondul locativ al capitalei ansamblurilor construite în perioada socialismului. În timpul privatizării rapide de după 1990, întreținerea și renovarea au căzut adesea în sarcina proprietarilor, dar încălzirea, transportul, comerțul și spațiile comunitare au continuat să organizeze împreună viața din marile cartiere de blocuri.40 41
Între timp, orașul a dobândit și un sunet nou. Din anii 1960, rockul românesc și-a format propriii interpreți, propriul public și un limbaj scenic distinct. La Timișoara, Phoenix a pornit în 1962; de la beat a trecut prin rockul psihedelic și progresiv până la etnorockul anilor 1970, care valorifica moștenirea muzicii populare locale. Accesul la muzica din străinătate presupunea încă un efort îndelungat și personal. Europa Liberă, Radio Luxembourg, Radio Monte Carlo; discuri de vinil aduse din afară, albume împrumutate și înregistrări copiate pe benzi de magnetofon transmiteau muzica nouă mai departe. Oamenii reveneau mereu la materialele obținute cu greu, iar copiile treceau din mână în mână între cunoscuți. Controlul versurilor impunea interpreților o limită suplimentară. Punerea pe muzică a poeziei clasice și a textelor folclorice deschidea totuși căi de exprimare; în creațiile Phoenix și Sfinx, tradițiile literare și muzicale se împleteau.69 70 71 85
Epoca înregistrărilor
Electrecord a fost atelierul național în care sunetele deveneau obiecte ce puteau fi ținute în mână. Compania, înființată în 1932, dispunea din 1937 și de propriul studio, iar după 1948 a continuat să crească în calitate de întreprindere de stat. Răspândirea succesivă a discurilor de vinil, a suporturilor stereofonice și a casetelor a dus înregistrările în tot mai multe spații de ascultare. Istoria companiei menționează, în jurul anului 1980, o producție anuală de șase până la șapte milioane de exemplare. Producția industrială, editarea de stat și schimbul de benzi înregistrate în particular au reprezentat căi diferite ale aceleiași lumi a ascultătorilor: alături de suportul sonor multiplicat a supraviețuit și transmiterea directă, de la om la om.85
Întâlnirile au căpătat și o adresă proprie, pe strada Blănari. Emil Barbu, „Mac”, s-a întors din străinătate cu ideea unui club, după ce cunoscuse cercurile studențești de acolo; în urma inițiativei studenților la arhitectură din 1967, în 1968 a fost găsită o pivniță potrivită, iar în 1969 s-a deschis Club A. Membrii au amenajat singuri spațiul și au procurat dotările prin munca și contribuțiile lor. Opt sute de membri fondatori s-au alăturat acestei comunități. Serile săptămânii erau împărțite între teatru, discuții politice și diplomatice, literatură, jazz, film și muzică de dans. După festivalul din 1969 de la Casa de Cultură Preoteasa, și edițiile din 1971, 1979, 1981, apoi 1990 și 1999 au lăsat urme în arhivă. Alături de Phoenix și Roșu și Negru, alți interpreți au urcat pe scenă; aici și-au găsit locul deopotrivă publicul de rock, jazz și folk. Supravegherea politică tot mai strictă din anii 1970 a limitat și activitatea clubului. Câteva decenii mai târziu, Emil Ionescu își amintea că muzica formațiilor Iris, Sfinx și a altor artiști oferea o posibilitate de distanțare față de cultura oficială și de protest.73 72 69
Și în afara capitalei s-a conturat o rețea de locuri pentru concerte. De la spectacolele studențești, prin concursul din Iași din 1968 și cel al Clubului A din 1969, drumul ducea spre evenimentele caselor de tineret. La Buzău, Casa Tineretului găzduia încă în 1983, la Top T, formații locale de rock și folk; până în 1985 concursul devenise național, iar din 1986 secțiunea separată de folk a fost eliminată. În același an a debutat la Câmpulung festivalul Posada Rock, desfășurat pe parcursul mai multor zile. Publicul, instituțiile și experiența organizatorilor au susținut aceste întâlniri regionale. Baza lor financiară a rămas fragilă: chiar și în 2011 organizatorii Top T căutau noi sponsori pentru a putea continua. Pe harta rockului din țară, locurile vechi și noi de întâlnire se legaseră între ele în momentul în care tinerii de la sfârșitul anilor 1980 au început să-și formeze propriile trupe.81 82 84
02. Uși deschise, străzi neliniștite
Pentru Vlad Bușcă, Arenele Romane deveniseră un loc cunoscut încă din 1985, pe când participa acolo ca dansator de folclor. Câțiva ani mai târziu, asculta deja Iris, Compact și Holograf la concertele din Sala Polivalentă. Într-un interviu ulterior, din 2018, își amintea și cum făcuse rost de blugi și de o cămașă kaki: împreună cu un vecin căuta piesele vestimentare potrivite stilului rock. Înregistrărilor făcute după emisiuni de radio din străinătate li s-au adăugat, în timp, propriile înregistrări de concerte. În materialele arhivei sale, Arhiva Mea, apărute după mai multe decenii, povestea acestei colecții a continuat. Muzicianul a numit Tornado, Abigail și Cronos drept etape ale aceluiași drum personal.35
În decembrie 1989, dictatura lui Ceaușescu s-a prăbușit, iar spațiul exprimării publice s-a schimbat. Lunile următoare nu au adus însă liniștea unei transformări încheiate. La 7 ianuarie 1990 s-a constituit la București uniunea studenților universitari; manifestațiile și contramanifestațiile contestau noua ordine politică. La 29 ianuarie a urmat prima intervenție a minerilor, iar la 18 februarie un alt conflict violent. Partidele, instituțiile abia înființate și comunitățile civice își căutau locul tocmai în lunile în care apăreau în spațiul public noi ziare și inițiative culturale.43 44 55
După citirea Proclamației de la Timișoara, în martie, la 22 aprilie au început protestele neîntrerupte din Piața Universității. La 29 aprilie, piața a fost declarată simbolic „zonă liberă de neocomunism”. Disputa privind moștenirea regimului comunist și practicile noii puteri nu s-a încheiat nici odată cu alegerile parlamentare și prezidențiale din 20 mai. La 13 iunie, după intervenția poliției și arestări, confruntările s-au agravat. În zilele de 14 și 15 iunie, minerii veniți din Valea Jiului au atacat manifestanți, clădiri universitare, sediile partidelor de opoziție și instituții ale presei independente. Evenimentele și declarațiile politice ale acelor zile, precum și investigațiile și rechizitoriile apărute mult mai târziu, păstrează diferite straturi temporale ale tranziției. Problema libertății străzii și a presei s-a împletit cu aceea a credibilității instituțiilor democratice.43 45
Istoria socială și orașele industriale
În spatele comunităților de muncitori care au venit la București se afla un trecut industrial de un secol și jumătate. Extracția cărbunelui din Valea Jiului s-a intensificat începând din secolul al XIX-lea; după 1948, economia planificată a acordat o importanță deosebită acestei surse de energie și ocupării forței de muncă din regiunea minieră. Munca periculoasă din marile întreprinderi și vulnerabilitatea colectivelor de muncitori s-au manifestat atât în greva de la Lupeni din 1929, cât și în cea din 1977. În 1990, această moștenire s-a întâlnit cu protestele din capitală și cu lupta pentru putere. Fundalul social și consecințele grave ale violențelor din iunie au rămas împreună în istoria acelei epoci.44
Între timp, la Club A începea o altă poveste a relansării. Adrian Șoaită s-a alăturat celor care administrau clubul în februarie 1990. În amintirile povestite în 2024, întreținerea locului însemna muncă voluntară, păstrarea curățeniei, administrarea barului și aprovizionarea cu băuturi. Publicul căuta întâlniri directe; serile de concert trebuiau organizate, iar spațiul trebuia menținut în funcțiune. Entuziasmului începuturilor i s-au adăugat curând noi obligații economice: alegerea unei forme de organizare a întreprinderii, învățarea regulilor fiscale și păstrarea în viață a ceea ce existase mai înainte într-un alt cadru instituțional. În spatele muzicii, munca zilnică a unor oameni făcea posibile întâlnirile.83
Laurențiu „Lenți” Chiriac a găsit la radio un spațiu nou pentru muzică. În 1987 a făcut cunoștință cu munca de tehnician de studio; în februarie 1990 a început emisiunea Studio Rock. La început, programul era difuzat de pe o bandă înregistrată în prealabil, apoi a căpătat un rol muzical și comunitar tot mai larg. Noutățile discografice, interviurile, știrile din țară și legăturile cu ascultătorii se împleteau în cadrul aceleiași emisiuni. Corespondența cu casele de discuri străine și înregistrările primite de la acestea au construit în jurul radioului o nouă rețea de orientare muzicală. Pe lângă locul de concert și tejgheaua cu casete a apărut astfel și emisiunea capabilă să ducă numele unor formații necunoscute în diferite colțuri ale țării.86 87
În cronologia muzicală personală a lui Bușcă, 13 august 1991 a rămas o dată aparte. Potrivit unei amintiri publicate în august 2019, în acea zi a primit caseta cu noul album Metallica, la o zi după lansare. Asculta înregistrările iar și iar, urmărind versurile; mai târziu avea să opună acestui mod mai lent de a asculta abundența aproape nelimitată a muzicii disponibile și timpul tot mai puțin. În universul său de ascultător din acel an, alături de Arise de la Sepultura și Human de la Death, își găseau locul Nevermind de la Nirvana, Badmotorfinger de la Soundgarden și Innuendo de la Queen. De Sepultura se legau și amintirile discotecilor rock din zona Lipscani. Atât clipa în care obținuse caseta, cât și întoarcerile repetate la ea au devenit părți ale memoriei sale autobiografice de mai târziu.23
Primele legături între formații
În toamna anului 1991 s-a înființat Tornado, formație pe care Bușcă a numit-o prima sa trupă. Alături de chitaristul și solistul Andrei Gângă, el cânta la bas, Adi Pop la chitară, iar Radu Rogoveanu la tobe; Dan Radu lucra cu ei ca tehnician de sunet. Prima lor apariție pe scenă a avut loc în toamna anului 1992, la un bal al bobocilor organizat la un liceu, după care au urmat alte licee și spații destinate tinerilor. Muzica din sala de repetiții s-a transformat mai întâi în spectacol, apoi în înregistrare. În mai 1994 a fost realizat The Calm Before the Storm în încăperea Trash Corporation, legată de sala de repetiții a formației Vank, iar mixajul s-a făcut la Apocalypse Records. Numele și locurile de lucru aveau să se întâlnească din nou, mai târziu, în poveștile altor formații.5
Pe fundalul unei vieți culturale mai libere, economia se mișca mai încet. O prezentare retrospectivă a FMI, datată 16 iulie 1997, descria transformarea anevoioasă din prima jumătate a deceniului. Cu excepția unei scurte inițiative din 1993, privatizarea amplă și restructurarea întreprinderilor cu pierderi s-au accelerat abia în jurul anului 1995; la sfârșitul lui 1996 exista încă un sector important aflat în proprietatea statului, cu prețuri controlate și subvenții pentru acoperirea pierderilor. Noile posibilități ale întreprinderilor se conturau în condiții nesigure de finanțare. Instituțiile noi ale libertății nu au găsit o bază economică deja pregătită: aceasta trebuia construită în cursul funcționării de zi cu zi.55
Comunitățile tinere își căutau în același timp expresia prin mai multe limbaje muzicale. Techno, house, trance și eurodance se răspândeau după 1989 în cluburi și la evenimente comunitare. Precursorii lor din România ajungeau până la experimentele electroacustice, la lucrările lui Corneliu Cezar și Octavian Nemescu din anii 1970; identitatea cunoscută internațional a curentului rominimal avea să se formeze mai ales în anii 2000. Hiphopul urma o altă cale. Studiind istoria sa românească din perioada 1992–2008, Michaela Praisler, Isabela Merilă și Daniela Șorcaru au descris subcultura tinerilor din societatea postcomunistă: cu ajutorul interviurilor structurate, chestionarelor, versurilor și materialelor filmate au conturat o lume în care ironia socială, sărăcia și șomajul își găseau și ele o voce. Clubul de rock, comunitatea muzicii de dans și hiphopul deschideau drumuri diferite pentru tinerii aceleiași tranziții.92 93
03. Dincolo de sălile de repetiții
Până în 1993 apăruse la București primul demo Cronos. În formula de început, Bart era la voce, Adrian Ungureanu se ocupa de chitară și clape, Bogdan Vișan cânta la bas și tobe și îndeplinea și roluri vocale, iar alături de ei apare numele „Mielu”. În această formație aflată la început, aceeași persoană îndeplinea adesea mai multe roluri. Anul înființării formației la București este documentat, însă locul primei repetiții, ziua exactă a fondării și povestea alegerii numelui nu au fost lămurite; nici localitățile de origine ale tuturor membrilor nu au putut fi identificate. Formația din anii următori devine treptat vizibilă prin ritmul înregistrărilor și al listelor de componență care s-au păstrat.6 11
Între timp, Europa intra într-o nouă epocă instituțională. Piața unică a început să funcționeze la 1 ianuarie 1993, iar Tratatul de la Maastricht, semnat la 7 februarie 1992, a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993, instituind Uniunea Europeană. România semnase deja acordul de asociere la 1 februarie 1993, dar acesta a intrat în vigoare abia la 1 februarie 1995. Până atunci, harta continentului se schimbase din nou: în ianuarie 1995, Austria, Finlanda și Suedia au aderat la Uniune, iar la 26 martie a început aplicarea normelor Schengen în șapte țări. România și-a depus cererea de aderare în iunie. Asocierea, depunerea cererii și aderarea propriu-zisă erau etape diferite ale unui continent aflat în transformare, în ritmuri inegale.60 61 65
În februarie 1994, Cronos a continuat cu Apropierea sfârșitului. Clapele lui Adrian Ungureanu erau însoțite de basul și vocea lui Bogdan Vișan, tobele lui Cristian Eftimie și chitara lui Felix Fuerea. Fuerea avea să fie cunoscut mai târziu sub numele BB Hanneman; același muzician apare astfel în poveste sub variante diferite ale numelui. Pentru Coșmar, realizat tot în 1994, Adrian figurează deja la clape și voce, Bogdan la bas și voce, Bebe Hanneman la chitară și voce, iar Dan Petrescu la tobe. Versurile sunt atribuite lui Adi Ungureanu, iar efectele speciale lui Dan Petrescu. Muzica, conceptul copertei și realizarea înregistrării au rămas consemnate ca muncă în comun a formației Cronos. Schimbarea componențelor însoțește și transformarea acestui atelier muzical.6
Ecoul înregistrărilor timpurii
Demoul și-a găsit drumul și dincolo de sala de repetiții. Potrivit unei evocări ulterioare din arhiva lui Bușcă, în 1994 un material Tornado ocupa locul al treilea în clasamentul Vox Pop Rock, după Grimegod și Cronos. Alături de The Calm Before the Storm, între înregistrările Tornado se număra și 7 Days of Heaven and Hell. În cele din urmă, pierderea unui loc a devenit decisivă pentru soarta formației: sala lor de repetiții a dispărut. Andrei Gângă s-a îndreptat spre Cronos, iar Vlad Bușcă spre Abigail. Legăturile personale nu s-au rupt însă definitiv: insertul casetei Cronos din 1998 avea să păstreze mai târziu mențiunea participării amândurora la înregistrare.5
În 1995, Cronos apărea deja și într-un reportaj despre scenă publicat în străinătate. Demoul conceptual de aproape o oră, amintit sub numele Nightmare, era descris drept o întâlnire neobișnuită între doom, death și thrash, cu incursiuni surprinzătoare ale clapelor. Varianta engleză a titlului românesc Coșmar, „Nightmare”, aducea experimentul unei tinere formații bucureștene în fața cititorilor interesați de undergroundul românesc. În aceeași hartă a scenei apăreau alături numele Tectonic, Altar, Neurotica, Grimegod, Ultimatum, Gothic și Taine. Diferențele dintre genuri împărțeau astfel un spațiu public comun. Mulți ani mai târziu, Mihai „Coro” Caravețeanu evoca drept favorite personale demo-urile Apropierea sfârșitului și Coșmar din 1994. În iulie 2018, vorbind despre schimburile de casete, întâlnirea cu muzica străină și primele repetiții proprii, el a evidențiat Cronos alături de Tectonic, Pansament și Altar. Își amintea și că puține formații locale din genurile extreme își asumau atunci interpretarea vocală în limba maternă.1 16 89 90
Drumul până la cititori și ascultători era organizat de oameni diferiți, fiecare cu munca lui. Potrivit propriilor amintiri, până în 1994 Lenți Chiriac adunase suficiente legături profesionale personale și interviuri realizate de el însuși pentru a nu-și mai întemeia revista pe traduceri din publicații străine. A luat cu el la târgul Popkomm de la Köln și numărul experimental din august al Heavy Metal Magazine, căutând acolo case de discuri și distribuitori. În septembrie a apărut primul număr obișnuit. Revista a ajuns în magazine de muzică și librării din România, la vânzători de casete și în rețeaua contactelor personale. Tejgheaua la care se vindeau casete transmitea și informații. Ajungeau la ascultătorii români și numere ale revistei maghiare Metal Hammer; listele de albume în engleză și afișul din mijloc le făceau folositoare chiar și celor care nu înțelegeau articolele în maghiară. Muzica și știrile despre ea nu circulau între aceleași granițe lingvistice.87
De la repetiții la scenă
Între timp, oamenii din spatele numelor de formații își continuau drumurile în direcții noi. Printre primii basiști ai Taine se număra Bogdan Tufeanu; în 1995 li s-a alăturat Bogdan Vișan, venit de la Cronos. Evocând în 2020 anii petrecuți la Taine, Vișan a pus în evidență sala permanentă de repetiții, devenită mai târziu studio. Formarea publicului o lega, prin exemplele Altar și Neurotica, de concertele susținute înainte de apariția înregistrărilor: în amintirea lui, numărul mare de ascultători nu putea fi explicat numai prin calitatea tehnică a materialelor înregistrate. Lista de componență păstrată pentru participarea Cronos la programul din 1995 de la Sala Polivalentă îi cuprinde, în diverse roluri vocale și instrumentale, pe BB Hanneman, Bogdan Vișan, Andrei Gângă, Cristina Petru, Adrian Ungureanu și Dan Petrescu. Este vorba despre participanții la un anumit moment scenic, diferit de cel al casetei apărute mai târziu.12 15 24
Un concert putea pune în valoare muzici foarte diferite. O cronică de epocă a concertului Timpuri Noi de la Rockmania Live ’95 vedea forța spectacolului în sonorizarea bună, în naturalețea interpretării scenice și în legătura creată cu publicul. Formația, care evoluase de la new wave spre soluții alternative, cu elemente de funk și fusion, avea propria sa istorie. După începuturile din 1982, în 1985 au urmat un conflict legat de cenzura versurilor și o restricție temporară de a susține concerte; schimbarea de regim a deschis noi posibilități de management, lansare de discuri și prezență la televiziune. Articolul vremii relata și despre prezentarea internațională a videoclipului TVR din 1990. Drumul de la exprimarea publică interzisă spre noua vizibilitate putea fi urmărit astfel și în cariera concretă a unei formații rock românești.76
Limbajul metalului se afla în mișcare și în alte părți ale Europei. Greutatea death/doom a primelor înregistrări Paradise Lost îngloba tot mai multe melodii și timbre gotice, iar albumele marcau etape succesive: Lost Paradise în 1990, Gothic în 1991, Shades of God în 1992, Icon în 1993 și Draconian Times în 1995. My Dying Bride arăta o altă transformare a death metalului, prin construcții lente și elegiace. După Turn Loose the Swans din 1993 au urmat The Angel and the Dark River în 1995 și Like Gods of the Sun în 1996, acesta din urmă aparținând deja unei perioade în care paleta sonoră se extindea către gothic. Alături de chitară și voce, vioara și clapele au devenit instrumente ale contrastelor de atmosferă; într-o evaluare retrospectivă din 2006 a albumului Turn Loose the Swans au fost subliniate mai ales tempourile lente și contrastele puternice. Între timp, în România, Taine, cu rădăcinile sale mai tehnice în thrash, și Gothic, orientată spre doom/death/gothic, își urmau propriile drumuri spre ascultători și concerte. Altar, înființată la Cluj-Napoca în 1991, avea la început legături cu death metalul, iar etapele ulterioare cu thrash și hardcore. La Timișoara, după antecedentele Wiccan Rede din 1994–1995, în 1995 a apărut numele Negură Bunget, a cărei muzică avea să se extindă mai târziu de la black metal spre forme atmosferice și progresive. 89 90 12 75 95 98 99 97
04. Drumuri dincolo de capitală
Coșmar a ajuns și dincolo de cercul imediat al formației Cronos. În a doua parte a seriei Underground Romania de la East & Art apare pe poziția a șaptea, între piese ale formațiilor Interitus, Taine, Abigail și Grimegod. Lista publicată de Bușcă în 2015 păstrează compilația ca fiind din 1996, în timp ce fișa ulterioară de la Metal Archives indică anul 1995. Cele două datări se referă la aceeași piesă, rămasă în circulație. În programul seriei din 1997 apar și Negură Bunget, Dies Irae și Zdob și Zdub. Casetelor comune li s-au alăturat scenele împărțite de mai multe trupe. La al treilea concurs Metalfan, desfășurat la Club Hard’n’Heavy între 11 și 14 mai 1996, marele premiu a fost câștigat de Taine; la categoria doom/death, Gothic s-a clasat înaintea Grimegod, în timp ce direcțiile hard’n’heavy, progresiv și power erau tratate separat. Descrierile de arhivă ale materialelor de club Cronos din 1996 menționează fragmentele Intro/Coșmar și Toamna/Loc blestemat, cu participarea lui BB Hanneman, Bogdan Vișan, Bogdan Tufeanu, Adrian Ungureanu și Dan Petrescu. Două titluri ale casetei apărute mai târziu erau prezente deja în această istorie a concertelor.31 11 75 25 26
Drumul spre Piatra Neamț ducea către un trecut urban diferit. La întâlnirea râurilor Bistrița și Cuejdiu, vechile rute comerciale ale Moldovei formaseră un centru. Istoria locală consemnează o așezare amintită în 1387 sub numele Kamena, o casă din localitate menționată într-un act de donație din 1431 și dobândirea statutului de târg domnesc în 1453. În micul oraș de provincie de la începutul secolului al XX-lea, cultivarea grădinilor și creșterea animalelor au rămas surse de trai, în timp ce alții lucrau la întreprinderile de prelucrare a lemnului, la gaterele și fabricile de hârtie de pe Bistrița. Buștenii transportați pe râu legau exploatarea pădurilor din munți de prelucrarea industrială. Școlile, printre care liceul Petru Rareș, ziarele locale, muzeele și, mai târziu, instituțiile teatrale au contribuit la dezvoltarea vieții culturale.46 48
Industria a schimbat și înfățișarea cartierelor. Istoria producției de hârtie ajungea până la întreprinderea înființată de Asachi în 1841; industriile textilă, a lemnului, a debitării lemnului, alimentară și chimică au alcătuit mai târziu o lume a muncii ale cărei ramuri se completau reciproc. Calea ferată Piatra Neamț–Bacău, deschisă în 1885, a creat o legătură nouă de transport. Din anii 1950, lacul de acumulare Izvorul Muntelui și platforma industrială Săvinești au accelerat industrializarea. În zonele Precista, Mărăței și Dărmănești au apărut blocuri, școli și clădiri publice; în 1972 a fost inaugurată o nouă bibliotecă județeană. Memoria locală păstrează și dispariția unor străzi vechi și a unor fabrici. După 1989, producția mai multor întreprinderi a scăzut sau s-a oprit, iar comerțul și serviciile au căpătat o importanță mai mare. Alături de turismul de stat s-au deschis unități private de cazare și pensiuni. Vechea moștenire industrială a orașului și noile posibilități antreprenoriale au rămas una lângă alta.48 47
Concerte și amintiri istorice
Fotograful Ioan Clopoțel a păstrat din decembrie 1989 o amintire cu totul diferită, foarte apropiată de evenimente. Mai întâi a urmărit, pe lângă imaginile televiziunii române, emisiunile Europa Liberă și Vocea Americii, apoi a ieșit el însuși să fotografieze ceea ce se întâmpla pe străzi. Se răspândeau zvonuri alarmante despre apă otrăvită și despre oameni înarmați care ar veni dinspre Bacău. La 22 decembrie, a developat acasă fotografiile făcute la adunările de oameni, apoi le-a dus la ziarul local. Redacția funcționa cu dificultate, iar a doua zi ziarul nu a apărut. Chiar și cele mai elementare condiții practice ale informării libere trebuiau reorganizate. În amintirile republicate în 2018, Clopoțel revenea și asupra faptului că frica dispărea din relațiile dintre oameni mai încet decât interdicțiile formale.53
În vara anului 1996, aici era în pregătire cea de-a treia ediție a Young Rock for Youngs. Un articol local din 18 iunie enumera o tabără de rock, un concurs și programe sociale planificate pentru perioada 21–28 iulie. Formațiile urmau să concureze la categoriile rhythm & blues, hard’n’heavy și metal; alte evenimente din tabără abordau protecția mediului, prevenirea SIDA, drepturile omului, xenofobia și problemele războiului. Costurile estimate se ridicau la aproximativ 62 de milioane de lei, dar finanțarea nu era încă asigurată integral. Organizatorii trebuiau să găsească sponsori pentru sonorizare, lumini, cazare și întregul program. Pe lângă știrea păstrată din etapa planificării din iunie, o arhivă ulterioară de concerte îi include deja pe Cronos, Abigail și Interitus Dei printre participanți. După casete și cluburile capitalei, evenimentul pentru tineri din provincie oferea muzicii un nou loc de întâlnire.78 77
La Râmnicu Vâlcea se deschideau din nou alte straturi ale trecutului. Centrul episcopal și tipografic medieval a devenit mai târziu un oraș al presei locale, al asociațiilor și al grupurilor culturale. În 1919 s-a desfășurat aici un congres național al asociațiilor culturale, iar între cele două războaie mondiale au funcționat și alte comunități. În a doua jumătate a secolului al XX-lea, o casă de cultură, teatrul de amatori și învățământul muzical au înmulțit locurile de întâlnire. Din 1961 au fost puse în scenă operete; din unele colective de interpreți s-a format mai târziu o orchestră semisimfonică, iar în 1976 au început cursurile muzicale de vară. În anii 1970 și 1980 au apărut formații rock numite Lotus, Antract și Paradox, iar Constelații Rock a dobândit notorietate națională. Strategia culturală a orașului din 2011 vorbea deja despre relansarea festivalului ca despre păstrarea unui patrimoniu valoros.49 80
În decembrie 1996, Cronos a participat la Constelații Rock alături de Abigail, Dies Irae și God. Descrierea arhivată a concertului asociat piesei Toamna îi numește pe Vlad Bușcă, Răzvan Alexandru, Adrian Ungureanu și Dan Petrescu. Aceste nume privesc acel eveniment anume. În amintirile sale de organizator, evocate în 2022, George Robu îl plasa pe Adrian Ordean la pupitrul de sunet al festivalului din 1996. Numărul tot mai mare de casete demo trimise de participanți, lipsa sponsorilor, relația cu administrația locală și sarcinile tehnice făceau toate parte din pregătirea evenimentului. În spatele scenei, munca tehnicianului de sunet și a organizatorului era o condiție la fel de necesară pentru prezentarea unei formații ca pregătirea din sala de repetiții.22 28 79
05. Între înregistrare și casetă
Numele Adi Ordean purta cu sine o îndelungată carieră de instrumentist. Adrian Ordean s-a născut la 10 martie 1955 la Sibiu, a început să studieze vioara la șase ani și pianul la șapte, iar de la cincisprezece ani a învățat singur să cânte la chitară. În anii 1970 a făcut parte din Stereo și Riff, mai târziu din Roșu și Negru; între 1988 și 1996 a cântat în Compact. La sfârșitul anului 1990 a înființat împreună cu Gheorghe Beleanú întreprinderea de tehnică de sunet și lumini, precum și studioul Migas Real Compact. Activitatea muzicianului și cea a specialistului în sunet s-au întâlnit pe același traseu profesional: numele lui apărea atât la pupitrul de mixaj al unui festival regional, cât și în creditul pentru mixajul unei înregistrări underground.52 79 105
În istoria înregistrărilor Cronos, anul 1996 este legat de acest studio. O declarație păstrată din interviul acordat de Vlad Bușcă în 2012 plasa în acel an munca de studio de la Migas Real Compact și participarea lui Adi Ordean. Pe caseta fizică este înscris însă anul 1998. Detaliile așteptării dintre înregistrare și lansare, precum și desfășurarea exactă a activității nu au fost lămurite. Unul dintre ani provine din amintirea unui muzician, celălalt din inscripția de pe suportul sonor propriu-zis.4 105 107
În toamna anului 1996, țara se pregătea pentru un alt fel de schimbare. La începutul campaniei electorale, în primele zile ale lui septembrie, se estima participarea a peste șaptesprezece milioane de alegători. Alături de televiziunea publică, posturile private concurau deja pentru atenția publicului, deși accesul la televiziunile private din provincie rămânea limitat. Observatorii internaționali criticau echilibrul reflectării televizate, publicitatea politică și practica sondajelor telefonice; rolul surselor de informare naționale și stilul dezbaterii publice erau în schimbare. La 3 noiembrie, în primul tur al alegerilor prezidențiale, din peste 17,2 milioane de alegători înregistrați au votat puțin peste 13 milioane. Ion Iliescu a obținut 4 081 093 de voturi valabil exprimate, Emil Constantinescu 3 569 941, iar Petre Roman 2 598 545. Cu 32,5 la sută pentru Iliescu și 28,21 la sută pentru Constantinescu, niciun candidat nu a întrunit majoritatea în primul tur. Rezultatul a fost validat prin Hotărârea nr. 74 din 8 noiembrie a Curții Constituționale a României. Emil Constantinescu a câștigat al doilea tur, din 17 noiembrie, cu 54,41 la sută; au participat peste trei sferturi dintre alegători. Raportul ODIHR finalizat la 17 decembrie a acceptat rezultatul principal, dar a considerat grave inexactitățile listelor electorale și competențele limitate ale observatorilor interni. Odată cu schimbarea politică, și dezbaterea despre spațiul public și funcționarea instituțiilor a intrat într-o etapă nouă.58 57
Participanții la înregistrare
Istoria persoanelor implicate în înregistrare nu este prezentată în inserția originală printr-o singură listă de componență, identică tuturor celor apărute mai târziu. Mihai este trecut ca solist vocal; Adi la clape, Edy la chitară, Nick la bas, iar Dan la tobe. O mențiune separată îi numește pe Vlad Bușcă și Andrei Gângă drept participanți la înregistrare. În schimb, discografia arhivată din 2012 îi enumeră pentru acest EP pe Mihai Drăgan, Andrei Gângă, Vlad Bușcă, Adrian Ungureanu și Dan Petrescu. Identitatea completă a lui Edy și Nick, precum și distribuția rolurilor între cele două liste, nu sunt demonstrate. Inserția atribuie muzica formației Cronos și versurile lui Adi, fără să despartă pe piese contribuțiile de compoziție și aranjament. Migas Real Compact este locul înregistrării, iar Adi Ordean specialistul care a contribuit la mixaj. Nu se poate stabili cu certitudine cine s-a ocupat de producție, masterizare, grafică și fotografii. Bogdan Vișan și Bebe Hanneman sunt menționați în inserție la mulțumiri, cu urări de bine pentru activitatea lor alături de Taine și Abigail. Legătura dintre foștii colegi continuă să trăiască și prin acest gest.103 105 6 52
În vara anului 1997, drumul formației Cronos a ajuns la Buzău. În trecutul orașului-târg, donația unei mori către episcopie din 1525, urmele unei piețe în 1575 și descrierea din 1589 a unui oraș comercial cu case de lemn păstrează toate semne ale circulației care lega regiunea. Un document din 1778 amintește mutarea mai aproape a târgului Drăgaica. Întâlnirilor comerciale vechi de secole li s-au adăugat ulterior instituții culturale și pentru tineret. Pe scena Casei Tineretului, Top T a devenit un loc de întâlnire recurent al scenei rock din întreaga țară.50 81
O știre Mediafax publicată la 7 iulie despre festivalul desfășurat între 3 și 5 iulie 1997 amintea un premiu special pentru clăparul Cronos, indicând numele „Marian Ungureanu (Cronos)”. Arhiva îl numește pe Adrian Ungureanu, iar caseta originală numai „Adi”: diferența de nume dintre presă și inserție rămâne nerezolvată. În jurul festivalului apar și formațiile God, Taine și Negură Bunget. Printre premii se aflau posibilități de înregistrare și promovare din partea unor case de discuri. Concursul de pe scenă putea deschide astfel alte drumuri: recunoașterea unui concert se lega și de șansa de a înregistra muzica și de a ajunge la public.32 6 81 103
Instituțiile continentului stabileau, în aceeași perioadă, termene care nu coincideau între ele. Acordul de aderare a României la CEFTA a fost semnat la 12 aprilie 1997; acesta a intrat în vigoare la 1 iulie, iar notificarea înregistrată la OMC poartă data de 8 ianuarie 1998. Apropierea în domeniul securității avansa într-un alt ritm. Declarația de la Madrid a NATO din 8 iulie invita Cehia, Ungaria și Polonia la negocieri de aderare; în același timp aprecia reformele României și Sloveniei, fără ca acestea să primească o invitație. În iulie, Comisia Europeană și-a exprimat, în cadrul Agenda 2000, opinia asupra cererii de aderare a României. La 2 octombrie s-a semnat Tratatul de la Amsterdam, care a intrat în vigoare abia la 1 mai 1999; primul raport de țară privind România a fost întocmit în noiembrie 1998. Ritmurile diferite ale acordurilor comerciale, asocierii și apropierii în materie de securitate continuau să plaseze țările europene în situații distincte.64 62 60 65
Apariția casetei
Între timp, întreprinderile culturale trebuiau să-și găsească propriul loc în economia aflată în schimbare. Istoria Electrecord consemnează până în 1996 un declin puternic al producției, asociat cu răspândirea CD-ului și apariția unor noi concurenți. Alături de vechea mare întreprindere, studiourile mici și casele de discuri independente deschideau alte căi. Printre încercările de reformă de după schimbarea politică din 1996, dificultățile privatizării și evoluția inegală a oportunităților sociale, caseta a rămas un format important și practic. Drumul de la studio la ascultător trebuia alcătuit din numeroase decizii mărunte și sarcini de organizare.85 55 57 3 102 105 106 107
În timp ce casele de discuri independente se adaptau condițiilor noii piețe, în primăvara anului 1998 conducerea statului trecea printr-o altă criză. Victor Ciorbea a demisionat la 30 martie, iar la 15 aprilie parlamentul a acordat votul de încredere guvernului condus de Radu Vasile.109110 Transformarea economică atât de des promisă se desfășura încă printre conflicte cotidiene, negocieri prelungite și condiții de investiții nesigure. Schimbarea serviciilor de telecomunicații făcea și ea parte dintr-un proces îndelungat: contractul pentru privatizarea parțială a Romtelecom, cu păstrarea majorității de stat, a fost semnat la 12 noiembrie.111 În același an, târgul de carte GAUDEAMUS din București s-a mutat, pentru ediția din 25–29 noiembrie, din foaierul clădirii Radioului, devenit prea mic, în pavilionul B de la Romexpo.112 Editurile de carte, casele de discuri și noile întreprinderi nu activau pe aceeași piață, dar toate trebuiau să-și găsească drumul spre publicul unei țări care se reorganiza.
Materialul Cronos a apărut în 1998 pe o casetă Promusic. Numărul de catalog PM 002, inscripția Made in Romania și anul 1998 de lângă simbolurile ©/℗ identifică împreună ediția, atât pe inserție, cât și pe corpul casetei. Cele șapte piese erau distribuite pe cele două fețe, cu o durată totală aproximativă de douăzeci și cinci de minute și patruzeci și două de secunde; luna și ziua exactă a lansării nu sunt cunoscute. Ediția a fost încadrată atât ca EP, cât și ca full-length, două încadrări diferite ale aceleiași casete. Într-un interviu publicat de Kogaion la 30 iulie 2002, Nelu Brândușan situa înființarea Promusic în 1996 și începutul editării efective de suporturi sonore în 1998. Printre cele șaptesprezece titluri apărute după prima compilație Romanian Metal Underground era menționat explicit și …și voi ucide timpul. În retrospectiva casei de discuri, Cronos a rămas parte din catalogul ei de început.102 106 107 3 11 108
Munca lui Brândușan unea editarea de discuri, concertele, o rețea de magazine și legăturile din străinătate. Demo-urile de casă înregistrate prost erau mai greu de promovat; când alegea muzică, nu îl ghida un singur stil de metal, ci ceea ce considera interesant și bun. În 2002 vorbea despre întreprinderea sa ca despre o investiție care nu fusese încă recuperată. Serile de rock organizate lunea la Club MAX și buletinul informativ al casei de discuri ofereau noi canale către public. Distribuția în țară și peste hotare descrie istoria firmei în ansamblu; detaliile contractului Cronos, tirajul casetei și numărul de exemplare ajunse în fiecare țară nu sunt cunoscute. Suportul sonor original făcea totuși palpabilă întâlnirea dintre studio și mica editură muzicală.3
Casele de discuri din România
În jurul Promusic, și alte formații au găsit între timp ocazia de a înregistra, iar participanții comuni au unit poveștile diferite ale scenei românești. În 1998, muzicienii Taine lucrau la Cluj-Napoca, în studioul Glas Transilvan, la materialul Cealaltă parte.113 Într-o evocare din 2019, Andrei „Andy” Ionescu vorbea despre dificultățile financiare ale muncii sprijinite de Brândușan și despre timpul îndelungat petrecut în studio; Bogdan Vișan se afla și el printre muzicienii participanți la înregistrare.114 Caseta a apărut în cele din urmă în aprilie 1999. Se conturează astfel două istorii de înregistrare distincte: cea a formației Cronos, pornind de la studioul bucureștean Migas Real Compact, și cea a Taine, din studioul clujean, în timp ce legăturile dintre Promusic și muzicieni pot fi recunoscute pe ambele trasee.
Anii acestor lansări au fost însoțiți, în metal, de experimente de limbaj și de sonoritate. Pe One Second, albumul Paradise Lost din 1997, elementele electronice aveau deja un rol important: după perioada timpurie de death/doom urma o nouă transformare a universului gothic. În regiune, formația Zdob și Zdub din Republica Moldova a urmat un alt drum în privința limbii. Înființată în 1994, trupa avea pe primul său album din 1996 versuri în majoritate rusești; un an mai târziu, zece piese au fost înregistrate și în română, pentru a ajunge la publicul din România. Cronos își întâmpina ascultătorii casetei cu propriile titluri și cu vocea în limba română. Numele albumului vorbea deja despre timp înainte ca piesele să înceapă să curgă una după alta: …și voi ucide timpul.95 98 91
În metalul internațional, anul 1998 a deschis lumea sonorităților întunecate în direcții diferite. Moonspell a lansat Sin/Pecado la 26 ianuarie;115 Discouraged Ones de la Katatonia, apărut la 27 aprilie, marca trecerea formației de la rădăcinile sale mai grele spre un limbaj mai liniștit și melancolic.116 La 22 iunie a apărut Alternative 4 de la Anathema,117 iar, potrivit datelor Nuclear Blast, la 6 octombrie a apărut albumul experimental 34.788%... Complete de la My Dying Bride.118 În ciuda diferențelor de instrumentație și abordare vocală, multe formații modelau în feluri proprii relația dintre greutate, atmosferă și melodie. Programul înregistrat pe casetă în limba română de Cronos reprezenta, în acel an internațional atât de divers, o poveste aparte venită din București.
06. Lumină deasupra siluetei nemișcate
Pe coperta din față a casetei Cronos se înalță un spațiu întunecat, compus pe verticală. Sus, numele formației este scris cu litere roșu-portocalii, iar jos se întinde, într-o inscripție verzuie, titlul …și voi ucide timpul. Între ele se întâlnesc nori cenușiu-violeți și o masă cu aspect sculptural, în nuanțe de verde. În dreapta sus, pe cer, apare un astru cu lumină albă sau o altă sursă luminoasă; lumina venită dintre nori desprinde din prim-planul negru muchiile mai tăioase ale formei centrale. Nuanța caldă, roșu-portocalie, a numelui contrastează cu culorile reci ale compoziției.101
Forma este compactă și monumentală: amintește de o statuie ecvestră sau de un grup sculptural cu înfățișare războinică. Deasupra elementelor rotunjite și arcuite din partea de jos se ridică forme ascuțite, iar o linie subțire îndreptată spre stânga sus sparge masa închisă. Sub norii care sugerează mișcarea se distinge o formă cu aparență rigidă. Deosebirile dintre lumină și umbră, dintre verde și violet, conferă scenei atât duritate, cât și incertitudine. Nu se pot stabili cu certitudine nici sculptura concretă, nici personajul reprezentat, nici identitatea graficianului; în fața noastră rămâne imaginea vizibilă, cu propriile ei forme.101
Pusă în legătură cu titlul, coperta propune contrastul dintre încremenire și curgere. Jos, materia pare să se oprească, în timp ce sus lumina și norii vestesc schimbarea. Fraza care vorbește despre uciderea timpului primește astfel un neobișnuit corespondent vizual. Această interpretare din perspectiva privitorului rezonează și cu o cronică ulterioară, care sublinia caracterul atmosferic al muzicii, dar istoria exactă a intenției artistice inițiale nu se dezvăluie. După imaginea întunecată, ordinea pieselor de pe casetă duce mai departe același titlu, prin nume și succesiune.101 2
07. Cele două fețe ale timpului
Fața A începe cu un singur cuvânt scurt: Intro. Acesta ocupă aproximativ cincizeci și patru de secunde înainte ca programul să ajungă la prima compoziție mai lungă. La celălalt capăt se află End; între ele urmează cinci cântece cu titluri românești. Deschiderea și încheierea, ambele scurte, alcătuiesc două cadre distincte ale succesiunii muzicale. Cronicile nu au păstrat un motiv instrumental identificat separat pentru introducere, însă titlul și locul său în program o definesc limpede ca secțiune de deschidere. Începutul casetei duce către Loc blestemat, Spre apus și Nimic; cealaltă față ajunge la final trecând prin Toamna și piesa care dă titlul albumului.102 103 106 107 108
După Intro urmează Loc blestemat. Titlul indică un loc asupra căruia apasă un blestem, iar durata de aproximativ cinci minute și douăzeci și două de secunde plasează piesa printre compozițiile mai ample. Locul numit primește astfel o caracterizare, dar, în lipsa versurilor complete, nu se poate construi în jurul lui o poveste certă. Istoria scenică anterioară a piesei s-a păstrat însă: în materialele de arhivă ale Clubului Hard’n’Heavy din 1996, ea apare alături de Toamna. O cronică discografică ulterioară elogiază melodiile și structura compozițiilor de pe casetă, fără să scoată în evidență un fragment anume din această piesă. Titlul, durata, locul al doilea în program și trecutul scenic păstrează împreună urmele cântecului.102 103 26 2 108
Spre apus continuă fața A, cu o durată de aproximativ trei minute și douăzeci și trei de secunde. Cuvântul românesc „apus” deschide atât imaginea asfințitului, cât și pe aceea a mersului spre vest: titlul poate fi înțeles în ambele sensuri. După Loc blestemat și înainte de Nimic, această dublă direcție apare în ordinea pieselor. Fără versurile integrale, niciuna dintre interpretări nu poate deveni explicația exclusivă. Nu este însoțită nici de o poveste separată despre compunere sau de o recenzie consacrată numai acestei piese; s-au păstrat cu certitudine doar titlul și locul piesei în succesiune.102 103 108
La sfârșitul feței A, Nimic rostește un singur concept abstract: absența, „nimicul”. Piesa de aproximativ patru minute și unsprezece secunde apare în program după alte două titluri românești care sugerează un loc și o direcție. Concizia cuvântului nu poate înlocui povestea filozofică sau personală a unor versuri care nu s-au păstrat integral. Aici însă caseta însăși modelează ordinea ascultării: după Nimic trebuie schimbată fața. Locul al patrulea în program devine astfel și o limită fizică, pe care o listă digitală neîntreruptă, apărută mai târziu, nu o mai face perceptibilă în același fel.102 103 106 108
Fața B a casetei
Fața B a casetei este deschisă de Toamna, al cărei titlu numește un anotimp. Cu aproximativ cinci minute și patruzeci și patru de secunde, este cea mai lungă dintre cele șapte piese; numele anotimpului se alătură titlurilor care vorbesc despre timp și trecere. Piesa este atestată și în documente referitoare la concerte din 1996. Pe lângă intrarea Toamna/Loc blestemat din arhiva Hard’n’Heavy, o descriere separată de la Constelații Rock păstrează același titlu; aceasta din urmă îi menționează, în legătură cu acel eveniment, pe Vlad Bușcă, Răzvan Alexandru, Adrian Ungureanu și Dan Petrescu. Același nume de piesă traversează mai multe etape scenice până să ajungă pe prima poziție a feței B.102 107 26 28 108
După Toamna urmează compoziția care dă titlul albumului. …și voi ucide timpul este a doua piesă de pe fața B și a șasea din întregul program, cu o durată de aproximativ cinci minute și unsprezece secunde. „…și voi ucide timpul”: propoziția începe de parcă ar continua un gând nerostit; după cele trei puncte, conjuncția „și” promite o continuare. Titlul nu sună astfel ca o descriere închisă în sine, ci ca un alt segment al unei rostiri deja începute. Inserția originală atribuie muzica formației Cronos și versurile lui Adi. În lipsa unei reproduceri complete și autentice a textului, ceea ce poate fi interpretat cu certitudine este forța lingvistică a titlului, nu o poveste lirică inventată în locul versurilor.101 103 107 108
După piesa-titlu, programul se încheie cu End, în aproximativ cincizeci și opt de secunde. Ca și Intro, este o unitate scurtă, denumită separat. Împreună, cele două nu ajung nici la două minute, în timp ce cele cinci compoziții mai lungi dintre ele însumează aproximativ douăzeci și patru de minute. Raportul dintre durate și ordinea pieselor devin astfel principii de organizare a casetei. Instrumentația concretă a celor două piese-cadru sau o eventuală legătură tematică între ele nu au fost documentate separat. Denumirile unui loc, ale asfințitului ori ale unei direcții, ale absenței, ale unui anotimp și ale timpului se înșiră prin cele șapte titluri până la final.103 107 108
Receptarea înregistrării
Receptarea înregistrării în afara cercului apropiat nu a așezat această lume de titluri întunecate într-o singură categorie muzicală. O recenzie germană din 2000 descria muzica drept metal atmosferic, cu o ușoară înclinație spre gothic, căruia îi este greu să-i fie atribuit un singur nume de gen. Recenzentul lăuda melodiile și construcția pieselor, auzind în vocea românească o particularitate care îi întărea caracterul. Greutatea încadrării într-un singur gen devenea astfel un indiciu favorabil al originalității. În oferta Promusic, Cronos apărea alături de casetele Protest și Anarhia, iar formația românească de cinci membri era diferențiată explicit de proiectul omonim al solistului Venom. Pe harta scenei, după vechea dominație a Electrecord, începeau să se vadă și drumurile distincte ale caselor de discuri private Bestial, Promusic și Vivo. O scurtă evaluare de EP în limba engleză, de dată incertă, evidenția mai degrabă întâlnirea dintre doom și thrash. Opiniile despre întreaga casetă au alt ton decât reportajul din 1995 dedicat demoului Nightmare/Coșmar, cu imaginea sa de doom/death/thrash conceptual și incursiunile de clape. Diferențele păstrează perspective multiple asupra receptării, cu momentele și obiectele lor muzicale distincte.2 10 1
08. Numele se regăsesc
După lansarea casetei, și spațiul public al undergroundului românesc s-a schimbat. În 2002, Lenți Chiriac vorbea despre presă, radio și disputele dintre fanii diferitelor stiluri metal, punând interesul intens de odinioară în contrast cu schimbarea publicului pe care o percepea ulterior. În memoria oamenilor din scenă, avântul care ținuse împreună revista, concertul și suportul sonor căpătase deja o distanță în timp. Numele Cronos nu a dispărut însă definitiv din lumea aparițiilor pe scenă.3 86
La 25 aprilie 2006, pe un forum bucureștean de organizare a concertelor, era anunțată pentru 28 aprilie o seară comună la Old School: Legacy of Hate, Hathor, Cronos și Tiarra. Anunțul asociat Metalhead indica ora 21:00 pentru începere și un bilet de opt lei. Prezenta Cronos ca pe o trupă revenită după o pauză de mai mulți ani și îi menționa separat pe Bebe, legat de L.O.S.T., și pe Bogdan, care cântase mai înainte la Taine. Clubul funcționa la etajul Casei de Cultură a Studenților Grigore Preoteasa, pe Calea Plevnei nr. 61. Anunțul păstrează planul revenirii și identitatea de trupă asumată atunci; din el nu se poate determina programul efectiv cântat în acea seară sau interpretarea unor piese din 1998. Tot la 28 aprilie, în același an, apăruse deja și o avanpremieră a celei de-a douăzeci și doua ediții Top T, anunțată pentru 11–14 mai. În programul zilei de 11 mai, Cronos se afla alături de Deviant, Rising Shadow, Avskild, Magica și Trooper. Erau planificate concerte, expoziții de instrumente și fotografii, discuții, jam sessionuri și prezentări de discuri. Articolul situa începuturile festivalului în 1990, în timp ce amintirea organizatorilor păstra anul 1983: diferența dintre cele două relatări despre origine rămâne. O descriere de arhivă ulterioară a ediției Top T din 2006 îi enumeră pentru Cronos pe BB Hanneman, Andrei Gângă, Bogdan Vișan și Dan Petrescu; lista detaliată a pieselor nu este cunoscută.33 94 81 29
Întâlniri și amintiri ulterioare
Numele Cronos a reapărut într-un alt context în amintirile lui Costin Chioreanu. Artistul vizual amintea în 2013, printre înregistrările ascultate cu regularitate în tinerețe, vechile demo-uri Cronos și caseta …și voi ucide timpul. Lucrările sale grafice de mai târziu l-au legat și de L.O.S.T. De muzica aceea timpurie îl lega propria istorie de ascultător: înregistrarea a rămas multă vreme o prezență recurentă în ceea ce asculta. Titlul din catalogul de casete a dobândit astfel o semnificație nouă în povestea personală a unui creator underground dintr-o generație ulterioară.9
În 2016, Vlad Bușcă și BB Hanneman vorbeau deja din perspectiva L.O.S.T. despre cântecele în română și greutățile muncii în comunitate. Pentru Vlad, alegerea limbii depindea de felul în care simțeau că poate fi exprimat mesajul fiecărei piese. El cerea sprijin reciproc între formație, public, organizatori și mass-media. BB sublinia atașamentul față de metalul de școală veche și dificultățile asigurării traiului; primele sale concerte le asocia cu Magma, în jurul anului 1993. După primele săli de repetiții, problema organizării prin forțe proprii și a exprimării în limba proprie a rămas prezentă și în alte formații. Drumurile muzicienilor, ramificate de-a lungul deceniilor, îi purtau pe aceiași oameni prin comunități mereu noi.17
09. Vremea vechilor cântece
Următoarea mare reîntâlnire a fost programată la Quantic, în București. Afișul We Are the Underground reunea două seri, pe 10 și 11 ianuarie 2025: vineri, Anarhia, God și Taine; sâmbătă, Cronos, L.O.S.T., Grimegod și Gothic. Pentru Cronos era prevăzută ora 19:45, iar anunțul vorbea despre o revenire după nouăsprezece ani. Ordinea din program descrie seara anunțată; minutul exact al urcării pe scenă nu este cunoscut. Însă, odată cu aceste nume, diferitele direcții ale unei scene vechi se aflau din nou una lângă alta.8 36
Cronica din martie evoca deja concertul Cronos ca pe un eveniment care avusese loc. Au fost evidențiate chitara și vocea lui BB Hanneman, precum și basul și vocea lui Bogdan Vișan; recenzia a inclus prestația printre surprizele deosebit de plăcute ale serii. Diferența dintre înregistrările vechi și noua experiență de concert a permis o altă receptare a materialului de odinioară. Piesa Godless Cry a formației Grimegod, materialul Cealaltă parte al formației Taine și muzica trupei Gothic din perioada Touch of Eternity aminteau și ele vechea rețea. De această evocare se legau numele unor oameni de radio și jurnaliști: Florin-Silviu Ursulescu, Gabi Gomboș, Petre Magdin și Nelu Stratone. Articolul amintea și realizarea unor interviuri de televiziune, precum și emisiuni Remix planificate pentru mai târziu, a căror difuzare efectivă nu a fost lămurită. Concertul, evocările din presă și traseele personale ale muzicienilor se întâlneau din nou în jurul aceluiași eveniment.19
Povestea merge mai departe
După această revenire, munca lui Bogdan Vișan a mers mai departe într-o direcție nouă. În ianuarie 2026 vorbea despre videoclipul Born to Die Rich al proiectului Goban: ideea piesei apăruse în jurul anilor 2009–2010, iar filmarea se desfășurase într-o singură zi geroasă și plină de zăpadă. Potrivit spuselor sale, dorea să înfățișeze personaje care se luptă cu izolarea, spaimele și obsesiile. Alături de începuturile Cronos, anii Taine și noua reîntâlnire pe scenă, exista și creația sa independentă. Cariera muzicianului nu se încheiase odată cu vechea casetă.21
Și totuși, în jurul …și voi ucide timpul, aceste drumuri continuă să se întretaie. Listele de componență ale vechilor ateliere muzicale s-au schimbat, sălile de repetiții s-au putut pierde, iar înregistrările și-au găsit locul în arhive târzii și în amintiri personale. Exprimarea în română și muzica aflată între granițele genurilor s-au păstrat pe caseta Promusic din 1998, pentru ca apoi să fie duse mai departe de ascultători din alte vremuri și de muzicieni care s-au regăsit. Cântecele așezate între Intro și End se înșiră pe obiectul unei epoci anume, dar povestea lor nu mai poate fi măsurată prin durata unei singure fețe de casetă.2 9 16 19 101 102
Surse și referințe
Toate cele 99 de note de sursă din EPUB-ul original, cu text păstrat · 184 ↗
Note critice și recenzii · 6
Note istorice și documentare · 93
Contacte ale formației
Fișă discografică independentă, nu profil social oficial al formației.


